Primăria Hunedoara a rămas cu 9.344.000 lei excedent bugetar pentru ...

Primăria Hunedoara a rămas cu 9.344.000 lei excedent bugetar pentru anul trecut

Timp de citire: un minut

Primarul Dan Bobouțanu  a rămas cu bani în visteria municipiului, lucru surprinzător, având în vedere că primarul anunța la începutul lui 2017 că va fi harnic foc, ori banii necheltuiți înseamnă proiecte neîncheiate. Banii care nu au fost cheltuiți pot fi cheltuiți în cursul acestui an. Utilizarea excedentului total al bugetului local pe anul 2017 în sumă de 9.344.003 lei va fi supus votului consiliului local în ședința de luni, 8 ianuarie. Acesta va fi folosit ca sursă de finanțare a cheltuielilor secțiunii de dezvoltare aferentă bugetului local al anului 2018.

Excedentul anual al bugetelor locale se reportează în exercițiul financiar următor și se utilizează, în baza hotărârilor autorităților deliberative, astfel: ca sursă de finanțare a cheltuielilor secțiunii de dezvoltare; pentru acoperirea temporară a golurilor de casă provenite din decalajele între veniturile și cheltuielile secțiunilor de funcționare și dezvoltare în anul curent;  sau  pentru acoperirea definitivă a eventualelor deficite ale secțiunilor de funcționare și de dezvoltare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii