Premiantul săptămânii / Velu Căluşer

Premiantul săptămânii / Velu Căluşer

Timp de citire: 2 minute
Ediţia de sâmbătă a campaniei „Premianţii fără premii” propune întâlnirea cu un om care a dovedit că susţine viaţa, că este alături de oamenii care au nevoie de ajutor şi că se implică în ceea ce înseamnă proiecte de susţinere a oamenilor aflaţi în dificultate. Este vorba despre Velu Căluşer, omul care organizează campanii umanitare, se implică în viaţa sportivă a municipiului Deva, dar nu se dă la o parte nici când e cazul de a salva vieţi.
Organizatorii evenimentului spun că motivele pentru care au reţinut propunerea următorului protagonist pot fi prezentate foarte scurt, într-un mesaj concis, dar cu o amplitudine extraordinară – a salvat o viaţă. „Nici nu poţi spune mai mult. Ce s-ar mai putea adăuga acestui lucru fără teama de a ştirbi din strălucirea gestului făcut. În urmă cu puţin timp, un tânăr pasionat de parkour a rămas blocat pe stâncile din jurul cetăţii din Deva. Alături de echipajele de intervenţie alertate a ajuns şi Velu Căluşer. Fără să mai aştepte a coborât în rapel, l-a recuperate pe tânăr, l-a adus jos în siguranţă şi l-a predat echipajului SMURD pentru evaluarea stării de sănătate. Adrian Velu Căluşer l-a coborât în siguranţă pe tânărul recuperat de pe stânci până la echipele de prim ajutor”, mai spun organizatorii campaniei.
Intervenţia propriu zisă a durat numai câteva minute, iar tânărul a ajuns într-o zonă sigură. „Primul lucru pe care mi l-a spus când m-a văzut a fost: Sunt extraordinar de bucuros că eşti lângă mine, acum! Mi-a spus apoi că îşi făcea antrenamentul zilnic şi e clar că nu ştia la ce s-a expus. Asta se datorează lipsei de educaţie în domeniul montan”, a povestit Velu Căluşer organizatorilor.
Adrian Velu Căluşer mai spune că nu a fost cea mai uşoară intervenţie a sa. Deveanul a învăţat alpinism în cei nouă ani petrecuţi în Legiunea Străină şi, când a auzit de caz, nu a pregetat să-i vină în ajutor tânărului blocat pe stânci. „Am fost sunat de cei din Jandarme­rie să-i ajut la o intervenţie care putea să devieze în critic pentru a ameliora timpii pe care nu reuşea să-i acopere Salvamontul din cauza distanţei. Intervenţia a fost destul de delicată pentru că el era deja căţărat undeva la 25 de metri, o înălţime destul de mare. Era blocat pe stâncă şi avea deja frisoane. Am coborât în rapel, l-am asigurat, l-am recuperat şi l-am coborât”, explică fostul militar, actualmente instructor la Clubul Pretorienii Deva.
„Pentru exemplul său de dăruire în savarea vieţii tânărului respectiv vă propunem să ne întâlnim cu domnia sa şi să-i spunem că-i mulţumim pentru ceea ce ne oferă. Sâmbătă, 3 septembrie 2016, la ora 11:00, domnul Velu Căluşer vine să-l întâlnim. Aveţi ocazia
să-l priviţi în ochi, să-i spuneţi o vorbă caldă şi să fiţi parte dintre cei care îi vor mulţumi oficial printr-o diplomă şi un buchet de flori venind în faţa statuii lui Decebal din centrul Devei”, au transmis organizatorii evenimentului.
Mihaela PETROŞAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii