Poziţia primăriei Vulcan în cazul Secrieru Savu

Poziţia primăriei Vulcan în cazul Secrieru Savu

Timp de citire: un minut
CĂTRE D-l SECRIERU SAVU
Având în vedere adresa dvs. înregistrată la Primăria Municipiului Vulcan sub nr. 23465/30.05.2016, prin care comunicaţi instituţiei noastre intenţia dvs. de a intra în greva foamei, cu privire la cele revendicate, vă comunicăm următoarele:
Conform Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, după rămânerea definitivă a candidaturilor nu se mai pot exclude persoane de pe lista de candidaţi. După alegerile locale din data de 5 iunie 2016, formaţiunea politică pe ale cărei liste a fost propus d-l Şchiopu Ioan Dorel va analiza cele solicitate de către dvs. la aliniatul nr. 1.
Cu privire la cele revendicate la alin. 2 şi 3 din notificare, vă comunicăm că acestea exced competenţelor de soluţionare a Primăriei Municipiului Vulcan, orice verificare de către instituţiile statului putând fi făcută oricând, singura competenţă a instituţiei noastre fiind aceea de a pune la dispoziţie actele supuse verificării.
Cu privire la cele revendicate la alin. 4 vă comunicăm că după ce va fi emisă Decizia Curţii de Conturi, se va trece la punerea în aplicare a măsurilor dispuse, conform reglementărilor legale.
Vă comunicăm că Clubul Sportiv Vulcan este o asociaţie non- guvernamentală de drept privat şi din informaţiile pe care le deţinem, aceasta nu este în insolventă.
Faţă de cele de mai sus, vă rugăm să analizaţi decizia dvs. de a intra în greva foamei, având în vedere pericolul asupra sănătăţii dvs. precum şi impactul pe care l-ar putea avea asupra familiei.
Primar,
Ing. Gheorghe ILE

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii