Petroșeneanul ALex Mătan a fost eroului partidei de la Under 21 dintre România și Ungaria, scor 2-1.
Plecat din Petroşani la doar 10 ani pentru a învăţa sub bagheta lui Gică Hagi, Alexandru Măţan este noua senzaţie a lotului național. Alex este mic doar ca înălţime, pentru că are 1,67 metri, dar ca joc este la înălțime!
Debut cu gol
A debut cu gol în prima ligă la nici 17 ani şi a fost responsabil cu reuşitele la grupa de calificare pentru Campionatul European sub 19 ani, unde naţionala României a încheiat în frunte, cu victorii pe linie. Alexandru Măţan a marcat de cinci ori, devenind golgeterul acelei faze pe „Bătrânul Continent”, fapt remarcat de UEFA.
Chiar dacă este din Petroşani, puştiul s-a îndrăgostit de fotbal pe Litoral, când avea doar 3 ani. Mama sa administra un hotel în perioada de sezon, în Venus, iar printre oaspeţii de pe plajă se numărau componenţii echipei naţionale a artiştilor. Iar Alexandru era cu ochii pe ei şi pe minge.
„Treceam pe lângă stadionul din Petroşani când i-am spus asta părintelui meu. Am mers la copii la Jiul, care juca pe vremea aceea în prima divizie. Doi ani mai târziu, am fost la un turneu la Odorheiu Secuiesc, unde am fost desemnat cel mai tehnic şi cel mai valoros jucător. S-a scris despre asta într-un ziar şi mama l-a trimis la Academie, aşa că am fost chemat în probe. M-au acceptat, dar în primul an am rămas la Petroşani, ca să închei clasa a 4-a. Veneam doar la turnee. Când am ajuns la Constanţa, am stat la Hotel Iaki şi eram cel mai mic dintre copii. Restul aveau 15-16 ani. Mi-a fost greu, mai ales că eram mai mămos. Din fericire, au avut grijă antrenorii de mine”, spunea Mățan, la acea vreme în presa de specialitate.
Întâlnirea cu „regele”
Prima întâlnire cu Hagi s-a produs la turneul zonal al Cupei „Danone”, când avea 12 ani şi tocmai primise titlul de cel mai bun jucător al întrecerii. „Nu mai ştiu ce mi-a zis, dar nu-mi venea să cred că-l întâlnesc în carne şi oase! Am văzut multe imagini pe internet de pe vremea când juca, însă meciul împotriva Columbiei, de la Mondialul din America, l-am urmărit de la cap la coadă”.
Seria de evoluţii impresionante a atins punctul culminant la turneul internaţional Cupa „Stelelor Estului”, organizat chiar la Ovidiu, doi ani mai târziu. Constănţenii au cucerit trofeul, iar Măţan a primit cupa pentru cel mai bun jucător al competiţiei.
„S-a spus atunci că mă urmăreşte Chelsea. Nu ştiu cât de adevărat a fost, chiar mi-era greu să cred, deşi în aceeaşi perioadă se vorbea şi despre Cristi Manea. Oricum, m-au tachinat toţi colegii”, dezvăluia Alex.
Accidentare gravă
O accidentare a fost la un pas să pună capăt aventurii sale în fotbal. La un meci-şcoală în cadrul Academiei, a căzut pe umărul stâng, suferind o fractură cu deplasare la claviculă.
„M-am dus de la un doctor la altul şi fiecare îmi dădea alt verdict. Ba că trebuie să mă operez, ba că nu e cazul, ba că nu o să mai pot juca niciodată fotbal. După aproape patru luni, un doctor din Bucureşti mi-a spus că totul este în regulă şi pot să încep alergările. Am pierdut aiurea timpul, când o astfel de accidentare nu ar fi trebuit să mă ţină pe tuşă decât cel mult o lună! Oricum, nu m-am gândit niciun moment să renunţ la fotbal, mergeam şi în străinătate dacă era cazul”.
La loturile naţionale, Măţan nu prea a fost băgat în seamă. La U15, antrenorul a considerat că era prea mic de înălţime, iar la U17 i-a lăsat locul de titular în partidele oficiale lui Craiu, care juca la Real Madrid, după ce fusese titular în amicale.
Drept urmare, a prins doar vreo 50 de minute la turneul de calificare. Dar a suferit alături de colegii săi, după ce prezenţa la Turul de Elită a fost scăpată printre degete.
„Erou” în meciul cu Ungaria
La conferința de presă susținută după joc, Alexandru Mățan, autorul golului de 1-1, a recunoscut că a fost surprins negativ de prestația arbitrului, care a refuzat să acorde României un penalty clar la 0-0 și nu a fluierat un fault la faza din care maghiarii au deschis scorul.
„A fost un arbitraj dezastruos, îmi cer scuze că spun asta, dar am avut câteva faze. Ieșea mingea în corner, dădea aut de poartă. În viața mea nu am trăit așa ceva”, a declarat Alexandru Mățan.
Mijlocașul de bandă a transmis, de asemenea, că golul încasat a reprezentat un „șoc” pentru naționala României, însă, după câteva minute, fotbaliștii au reușit să se remonteze și să revină în meci.
„A fost un șoc după ce am luat golul, ne uitam unii la alții și nu ne venea să credem. Apoi ne-am dat seama că avem timp și ne-am revenit. Am crezut până la final și am reușit să câștigăm”, a recunoscut Alexandru Mățan după victoria cu Ungaria, formație care nu mai are șanse la calificare.