Pompierii petroşeneni / Campanie de informare

Pompierii petroşeneni / Campanie de informare

Timp de citire: un minut

Luni, 19 februarie, am întâlnit un grup de pompieri pe strada Dragalina. De la ei am aflat despre ce este vorba.

„Desfăşurăm o campanie de educaţie-instruire a populaţiei asupra modului de a lucra cu focul şi despre situaţiile ce trebuie evitate, astfel încât să nu se ajungă la incendii. Le spunem ce trebuie să facă legat de hornuri, acestea trebuind curăţate toamna şi primăvara. Le atragem atenţia să nu aibă improvizaţii la reţeaua de curent electric, acestea ducând de cele mai multe ori la incendii şi alte sfaturi legate de meseria noastră şi de pericolul de incendii”, ne-a informat plutonierul major Nicuşor Claudiu Daj, şef de echipă.

Echipe de acest gen se află zilele acestea şi în municipiul Lupeni şi comuna Baru, „după un program stabilit ce conţine zilnic mai multe străzi din aceste localităţi”,

Referitor la numărul de incendii, plutonierul major Daj ne-a spus: „Acest număr de incendii şi de intervenţii ale pompierilor petroşeneni a crescut de la an la an, din cauza faptului că oamenii nu-şi protejează suficient gospodăriile în faţa situaţiilor de incendiu, din neglijenţă sau neştiinţă. De asta sunt şi aceste campanii de informare, astfel încât pe viitor cetăţenii să ştie ce trebuie să facă, astfel încât să nu se ajungă la incendiu. Să sperăm că pe viitor numărul acestor incendii va scădea, ceea ce va însemna, automat, un număr mai mic de gospodării distruse şi de vieţi omeneşti puse în pericol”.

de Corneliu BRAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii