Pompierii hunedoreni, 127 misiuni și intervenții

Pompierii hunedoreni, 127 misiuni și intervenții

Timp de citire: un minut

În ultimele trei zile, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al Județului Hunedoara au desfășurat 127 misiuni și intervenții.

O pondere semnificativă a misiunilor este reprezentată de acordarea ajutorului medical de urgență, respectiv 104 astfel de solicitări.

Tot în această perioadă, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 2 incendii.

Dintre acestea, unul s-a manifestat la o anexă gospodărească din localitatea Vaidei. La fața locului, aceștia au constatat faptul că, incendiul se manifesta violent, la o anexă cu suprafața de aproximativ 60 metri pătrați, în care se aflau depozitate lemne de foc, cu posibilitatea de propagare a flăcărilor la casa de locuit și la șura gospodăriei.

Proprietara casei s-a autoevacuat la timp. Aceasta a fost asistată medical de către paramedicii SMURD, întrucât a suferit un atac de panică.

Intervenția pompierilor a durat peste 3 ore, aceștia reușind să salveze locuința și celelalte anexe. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Un alt incendiu a fost semnalat la un tablou electric din scara unui bloc din municipiul Petroșani. Echipajele operative au lichidat incendiul, au acționat pentru evacuarea fumului și din fericire, nu s-au înregistrat victime în urma acestui eveniment.

De asemenea, pompierii hunedoreni au gestionat prompt 5 situații de urgență generate de producerea accidentelor rutiere care au avut loc în localitățile Deva, Hațeg, Orăștie, Petroșani și pe autostrada A1, au acordat sprijin Serviciului de Ambulanță Județean în 7 cazuri, au desfășurat 3 misiuni de informare preventivă și recunoaștere în teren și au acționat în alte 6 situații pentru protecția comunității.

În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate, anunță ISU Hunedoara.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii