Miercuri, 6 iulie, de la ora 10, noul Consiliu Local al Devei se reunește pentru a vota proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi- 7 la număr. Este prima ședință după cea de constituire. Pe ordinea de zi se află modficarea organigramei și statutului de funcții pentru aparatul de specialitate al primarului, deci mai pleacă cineva, mai vine altcineva. Primarul Mircia Munteanu schimbă și șeful de la Serviciul Public de Poliție Locală, în acest sens fiind scos la concurs postul de director executiv. Nu este singurul șef care pleacă. Și administratorul Aqualand se schimbă, și cu această ocazie se va face și o iventariere a bunurilor. Primarul vrea și câteva modificări în parcul auto al primăriei, dar și în necesarul de combustibil pentru funcționarea acestuia. Consilierii locali vor vota și vânzarea unor imobile ANL către chiriași.
Poliția Locală și Aqualandul vor avea șefi noi, pe gustul noului primar
Timp de citire: un minut