Poeme de Constantin Cîmpeanu

METANIER

mâna ține de mâini
douăsprezece mâini –
treisprezece îmbrățișat de cer
sărută pământul
în mijlocul mesei arde
lumânare
din flacără crește
bolovan de aur
pe bolovan
șuieră șarpele
se cască a înserare
umbrele trag după ele
lumina
până la porțile întunericului

ia uite vin păsări
nu chiar măiastre
păsări de lut
păsări de lemn
piatră marmor și bronz –
sâmburi fierbinți
în jurul flăcării
se așează

sub lumânare – peștera
în peșteră zamolxis
numărând munții

mai încolo – cineva aruncă
funia-n văzduh
și ouăle se rostogolesc
se rostogolesc se rostogolesc
și șarpele șuieră

xxx
decebal decebal decebaaal! –
răcnesc
prin pădurile
sarmisegetuselor
și pădurile vuiesc
sub copitele cailor
și dunărea se face ghem –
șarpe de aur
în inima mea

și plouă
și tună
și ninge
și-i soare
aceasta-i icoana
ce-o am din strămoși
nu am o altă îndurare –
xxx
ce vară toridă!
au năvălit caii dracului
prin odăile mele
ei se hrănesc cu sânge
și dansează prin colb

uneori – noaptea bubuie ușa
ca și cum cineva ar izbi-o –
mă scarpin și râd
de înspăimântările spaimei
în luntrii de gheare
aflându-mi culcuș

ia uite – mi se face sete
umplu cupa cu vin
de sub paturi
ies singurătățile –
fiicele mele de-alean

le dau lacrimi proaspete
le înfășez cu pelin
până către ziuă legănându-le
în coveți de cuvinte

o fiare zumzăitoare de voci
blândele mele securi –
creșteți înmulțiți-vă
împodobiți-mi ursita
cu doruri nelocuite
…după un timp
timpul se va nărui
și apa va curge la deal

ayyy! cine să-nalțe stindarde
eu sunt năruirea și apa
restul –
primăvară eternă

xxx
se făcea că poeții se adună
din cotrova în cotrova
și poezia aducea cu ea
lumina și întunericul –
capcane ale morții

se făcea că boema
era alkazar literar
înălțând sentiment
de catedrală
peste buna și calda
mea europă

…apoi pe șoselele patriei
câine din câine
au văzut mâncând –
și soarele bucuriei
s-a răsucit în inima lor
ca o negură mare
oarbă și rece

…și i-au zis democrație

……………………………

TABLOU CU BUNICU

zare de pelin

lângă poarta veche
cumpăna fântânii
așteaptă om străin

în ogradă – salcâm gârbovit

cu pălăria în mână
încremenit pe prispă –
cel de demult
în pălărie pui de balaur

pe niște pietre scorojite
niște gușteri scorojiți
mănâncă agude scorojite

……………………………

VINE PRIMĂVARA

printre hățișuri
colibe și zei
aud susurul boemei –
delicatele unduiri
legănând aerul
de vecernie

fericit ca un cuc
ca o pupăză
cu trei împărați
alungați de pe internet

din scoarță în scoarță
declar nebunie –

fluturi și roze
prințese rrome
sărind peste gârle
xxx
ay didinele mele
cățărate prin zarzări
pe unde veți fi
v-am pierdut surâsul, adresa
miroazna

ay – prins în năvoade de ceață
călare pe mai târziu
mă tot duuuc
spre alte magonii

ce eustachii?
aud cedrii libanului
mestecenii rusiei
vuindu-mi în fontanella…

……………………………

STATORNICIA APEI
CONSTĂ ÎN SCURGERE

primejdioasă zidire
iluzia că trecerea trece
că întunericul
ține lumina trează
și fiecare cuvânt
își peștera lui

eheei
prin vizuinile lor
femeile tinere odrăslesc
puhoaie de îngeri

în piscul oglinzii
frumoasă e Thais –
ca umbra unei umbre
…și golul se umple de goluri

……………………………

NUMAI ACOLO

e bine numai acolo unde
singurătatea are pereche
numai acolo unde lumina
știe să plângă
să râdă
să întrebe de tine

numai acolo e bine
TRECERE

știu eu știu
într-un târziu –
mari singurătăți
peste aceste cuvinte

râul zilelor nopților
înfășurându-se-n clopote

și noi
…nicăieri

……………………………

PIERDUT ÎNTR-UN PEISAJ

ninge cu șopârle de ger
mestecenii stau roată la foc
omul câinele calul
îngândurați aburesc

vine ceața din munte
ies lupii la drum
văzduhul miroase
a fum

unde sunt eu acum?

vai ce-albastră-mi vine
floarea de măceș
veșmântarea tristă
a dorului de ieri

vai ce săbii reci
trec prin lumânări…

……………………………

KARPAȚI

sub codri
oieri
zumzăială
tălăngi

apele-n cremene
dorul în tragăne
cine să-mi smulgă
kogaionul din leagăne

xxx
ayyy! – răcnesc
nici un șarpe nu mă mușcă
nici o muză nu ne mă-mpușcă
sunt nemuritor acum
mâine –
pulbere și fum

……………………………

POEZIA

sacrificiu
la beregata mielului
înflorește o stea
și briceagul trece
din mână în mână
și nu ruginește în veci…

xxx
uneori scriu
ca şi cum aş tăia
un salcâm înflorit

îmi sângerează mâna

unicul şi frumosul meu
neuron
scoate fum prin clepsidre
ce faci poezie cu mine
de-mi cresc între degete
ringhişpire
cu douăzeci şi patru de
lanţuri
funii şi scări
către biblioteci
catarge şi vulturi ce faci cu mine
ce faaaci

……………………………

MAMA
(epifanie)

departe în munţi
lângă cărare
stâncă ciudată şedea

avea faţa obosită
şi picioarele umflate
de atâta drum

m-am aşezat lângă ea
şi am plâns