Luna trecută platforma tinutulmomarlanilor.ro a împlinit un an de viață.
Pentru a vedea dacă s-a atins sau nu obiectivul impus la momentul creării acestei platforme electronice, am stat de vorbă cu cel care i-a dat viață și care are, zilnic, multă preocupare în administrarea acesteia, alături de o inimoasă echipă. Este vorba de petroșeneanul devenit între timp bănățean cu acte în regulă Daniel Roșca.
Obiective de un an atinse! Urmează altele…
„Consider că obiectivul primului an de viață al platformei tinutulmomarlanilor.ro a fost atins, iar acum trecem la o nouă etapă și discutăm despre extinderea conceptului la nivel național. Audiența platformei din primul an de viață ne-a convins că suntem pe drumul cel bun și astfel, împreună cu echipa din spatele platformei, am decis că este momentul potrivit pentru trecerea la următorul nivel: închiderea cercului prin vizita efectivă a turistului în Valea Jiului pentru a vedea pe viu acest Ținut al Momârlanilor și a asculta și admira legendele și tradițiile multimilenare. În primele 12 luni am urmărit construcția infrastructurii platformei, astfel încât acum, la final de an și după ce tragem linie putem concluziona că, turistul, înainte să se decidă asupra vacanței sale din Valea Jiului, va putea intra virtual în această minunată zonă prin intermediul acestei platforme”, ne-a spus pentru început Dani Roșca.
Ce poate vedea turistul interesat pe platformă?
Ținând cont de ultima parte a ceea ce ne-a spus mai sus, l-am întrebat pe interlocutorul nostru ce vede pe platformă turistul interesat de Valea Jiului-Ținutul Momârlanilor?
„Foarte multe! Turistul poate intra în povestea Văii Jiului văzută din toate unghiurile posibile intrând prin diferite porți, care îl vor conduce către informațiile legate de istoria locurilor ori către legendele și tradițiile țesute atât de frumos de înaintași. Nu trebuie uitată partea de etnografie, obiectivele turistice care dau greutate în alegerea turistului să vină în Vale și de care zona cea mai frumoasă din România nu duce lipsă, dar și informațiile legate de cele 7 localități de la est la vest – Bănița, Petrila, Petroșani, Aninoasa-Iscroni, Vulcan, Lupeni, Uricani-Câmpu lui Neag, de informațiile legate de cele trei stațiuni – Parâng, Pasul Vâlcan și Straja, ori de informațiile legate de petrecerea timpului liber și drumeții – parcuri de aventuri, trasee montane, muzee, circuite ce se pot face. Închei, că nu aș putea să uit cu informațiile legate de produsele tradiționale, producători și meșteșugari locali, care dau sarea și piperul zonei și care, spre surprinderea multora probabil, încă mai există dacă îi cauți, firește dacă știi unde să-i cauți.
Știți însă care este ineditul acestei platforme de care vorbim? În acest moment în întreaga Europă Nu mai există o platformă similară dezvoltată pentru o întreagă regiune, cum este acest portal digital pe care am reușit să-l finalizăm cu multă pasiune și sudoare, dar și cu multă speranță pentru un viitor mai clar și mai bun al tuturor locuitorilor din Valea Jiului, care nu meritau aceste nedreptăți care li s-au întâmplat de-a lungul timpului, mai cu seamă din ultimii aproape 32 de ani”, a venit răspunsul.
Piața digitală de produse tradiționale ale Ținutului Momârlanilor
Un loc aparte pe platforma tinutulmomarlanilor.ro își are meniul momârlănesc. Multă vreme nu se știa mare lucru despre bucatele urmașilor dacilor liberi de pe plaiurile hunedorene ale Văii Jiului, fapt ce a condus, greșit, în mintea unora că „momârlanii n-au cine știe ce mâncăruri”. Ei bine, Dani Roșca cu echipa sa a luat Valea în lung și în lat, căutând oameni ai locului care le-au arătat foarte multe rețete culinare, ba chiar nu de puține ori unii le-au gătit acestora ca să guste să vadă cum sunt.
„Noi definim experiența culinară din meniul momârlănesc drept a 5-a dimensiune, unde întreaga experiență se completează, simțul olfactiv sau gustul ca odinioară având menirea să transfere turistul înapoi în timp, în vremurile de demult uitate, când totul în jurul nostru era cum zicem azi bio. Practic, am creat în aceste prime 12 luni o piață digitală de produse tradiționale momârlănești și invităm pe această cale pe toți locuitorii Văii Jiului și administrațiile locale să încurajeze producătorii locali și să descurajeze specula și intermediarii (asta fiind valabil în toată țara din păcate!), în platforma tinutulmomarlanilor.ro având toate datele de contact directe ale multor astfel de producători locali (și lista se poate mări cu sprijinul celor din Vale care mai dețin și alte informații și ne anunță)”, ne spus Daniel Roșca legat de acest subiect.
Mulțumiri la un an de activitate a platformei
La finalul interviului, pe calea ZVJ, administratorul platformei tinutulmomârlanilor ne-a rugat să-l lăsăm să mulțumească celor care au sprijinit această echipă și această idee, la un an de activitate: „Vă mulțumesc vouă, celor de la Ziarul Văii Jiului, care ați fost alături de noi încă de la început și ați fost singura entitate media din Valea Jiului care a documentat de-a lungul timpului evoluția conceptului Povestea Locurilor și apoi Ținutul Momârlanilor. Apoi celor de la Kapital TV care m-au găzduit ori de câte ori am avut ceva de spus despre această platformă. Apoi, aș începe cu mulțumiri aduse domnului Emil Părău și firmei COMEXIM R Lupeni, domnului Bebe Olteanu și Complexul Casa de Vis, precum și colaboratorilor noștri care ne-au adus în timp atâtea și atâtea informații. Din punctul meu de vedere vreau să mulțumesc membrilor echipei mele: maeștrilor Panaite și Lucian Agape, Lucian, Vlad, Edi, Emil, Federica, Marian și Moșu, Klaus, Milică și Păunaș – ZĂU Advertising, precum și tuturor cititorilor noștri și vizitatorilor de pe platformă!”.