Pierdem garnizoana

„Oraşul nostru, capitala unuia dintre cele mai bogate şi mai mari judeţe din ţară, n-a avut în trecut norocul să fie condus de oameni care să-i poarte la suflet prosperitatea economică şi estetica edilitară, în măsura în care s-ar fi cuvenit şi s-ar fi putut.

Momentul, când se putea pune bază sigură dezvoltării oraşului, a fost când i s-a îmbiat gara şi atelierele din Simeria. Şi n-a fost cine să-l prindă. De aceea el a rămas şi va rămânea multă vreme un biet târguşor provincial, a cărui existenţă depinde exclusiv de oficiile centrale judeţene, de şcoli şi de garnizoană.

Lefurile funcţionarilor şi solda militarilor constituiesc elixir de viaţă, care-i mai circulă prin artele sale comerciale. Industrie nu are nici cât un centru rural din judeţ, iar agricultura locală şi din jur nu-i poate acoperi trebuinţele de consum.

Circulaţia străinilor i se reduce la agenţii comerciali, care vin pentru a duce bani în schimbul mărfurilor pe care le plasează. Cele două fabrici de mezeluri mai veghează de azi pe mâine, aprovizionându-se cu porci din alte regiuni şi căutând a-şi plasa producţia pe o rază care cuprinde mai multe judeţe, dar moara sistematică şi fabrica de conserve şi-au închis de mult porţile.

Doar cariera de piatră mai lucrează periodic, în măsura comenzilor, extrem de reduse şi acestea, considerând că suntem în plină campanie de pietruire a şoselelor. Aceasta este situaţia actuală.

De câte ori a pierdut oraşul vreo instituţie din cele care i-au micşorat forţa economică, în favorul altor centre, motivat în multe cazuri de lipsa celor mai esenţiale condiţiuni de urbanitate: apeduct şi canalizare, am ridicat cuvântul de protest, nu al nostru propriu-zis, ci al proprietarilor şi comercianţilor interesaţi direct.

Dar se vede că legea inerţiei există şi în viaţă economică într-o măsură oarecare. Poate că de aceea indivizii şi colectivităţile pornite spre sărăcie ori bunăstare, merg multă vreme în acelaşi sens. Adică merg sigur astfel, până când nu dau de o forţă contrară mai mare, care să schimbe sensul acelei anumite ondulaţiuni universale.

Şi acum să precizăm. Puţini ştiu de noul pericol economic şi social care ameninţă Deva. E vorba să-şi piardă garnizoana. Şi nu-i numai o vorbă, sunt şi scrisori sosite în acest sens, de la cercurile înalte diriguitoare. Între motive, cel care ar sta în putinţa celor localnici de al delătura este insuficienţa cazărmii. E prea mică în proporţie cu contingentul şi în lipsă de canalizare, e insalubră.

Delăturarea acestui inconvenient ar cădea în sarcina oraşului. Spaţiul ne constrânge să ne mărginim de astă dată la lansarea acestei alarme”.

Comunicat de Felix OSTROVSCHI din „Gazeta Hunedoarei” (Anul XIV, nr. 4, Deva, 26 ianuarie 1935).