Petroşeneanul Drăgoescu ;i-a reziliat contractul cu FC Hunedoara

Petroşeneanul Drăgoescu ;i-a reziliat contractul cu FC Hunedoara

Timp de citire: un minut

După ce şi-au reziliat contractele cu FC Hunedoara, mijlocaşii Bogdan Bozian, Florin Lazea şi Răzvan Drăgoescu vor juca în sezonul viitor la CSM Lugoj. Dacă hunedorenii vor participa în campionat, cei trei vor fi adversarii fostei lor echipe şi a celor de la CNS Cetate Deva.

„Am semnat până în vara anului viitor. Îmi place proiectul de la Lugoj, sunt condiţii bune şi fac o oră şi un pic până acasă, la Nădlac. Nu ştiu dacă ne putem bate la promovare, dar, cu siguranţă, vom fi una dintre echipele incomode ale seriei”, a spus, pentru sportarad.ro, Bozian, fost jucător la Minerul Lupeni.

În această săptămână, devenii vor mai susţine un nou test amical în deplasare, joi, pe terenul echipei CSM Şcolar Reşiţa. Tehnicianul trupei devene consideră că în cadrul lotului mai sunt lucruri de pus la punct.

„Sunt mulţumit de implicarea jucătorilor, de felul cum muncesc dar, desigur, mai sunt lucruri de pus la punct. Mai avem nevoie de jucători, unii din cei prezenţi sunt încă în probe, cred că lotul este definitivat în proporţie de 80-85 la sută”, a spus Ciprian Pepenar.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii