Petroşani / Un caz social grav în care doi copii minori suferă la greu

Astăzi vă prezentăm un caz social grav, deoarece sunt implicaţi și doi copii absolut nevinovaţi. De aceea încă din startul acestui material scris îi rugăm pe toţi factorii decidenţi să se aplece cu seriozitate asupra cazului şi să încerce să soluţioneze pe cât posibil cât mai urgent situaţia, acum, în prag de sezon rece.

Un „monstru” de casă cu destinaţie „socială” zace părăsită pe strada Gh. Doja din Colonie
La solicitarea unui cetăţean din Colonia Petroşani, Daniel Birta, care a venit la redacţia ziarului nostru să solicite mediatizarea unui „caz deosebit” din familia sa, ne-am deplasat pe strada Gheorghe Doja, la nr. 14. Odată ajunşi la faţa locului, am constatat că nu se pune proble­ma unei aşa-zise adrese, sau unei aşa- zise case. Am dat cu ochii mai degrabă de o „fantomă hâdă”, decât de o clădire propriu-zis, situată chiar în centrul cartierului, la strada cu numele amintit, lângă alte case cât de cât normale, unele chiar reabilitate de cei ce locuiesc în ele şi care dau un aspect mai uman zonei faţă de acum mulţi ani, când noi am mai relatat despre un caz de pe această stradă. Privită de-afară, „casa” arată jalnic, fără geamuri la majoritatea camerelor (cu excepţia uneia singure), cu acoperişul praf şi pulbere, murdară şi plină de infiltraţii şi cu o intrare în curtea destul de spaţioasă plină de buruieni agăţate pe un aşa-zis „gard viu”.

Gunoi la greu
Un al doilea aspect care ne-a şocat imediat a fost maldărul de gunoi de pe trotuar, ce se ridica la circa un metru. Din ce am văzut nu era un gunoi obişnuit, cu pungi, resturi de mâncare şi aşa mai departe. Gunoiul era format din moloz, canapele, scaune ş.a. vechi, zdrenţe şi cârpe de tot felul, care dădeau o putoare de nedescris zonei şi străzii respective. 
În faţa casei, lângă acel morman de gunoi ne aştepta tocmai cel care venise în redacţie să ne invite la adresa menţionată.

Două mândreţe de copilaşi 
După primele schimburi de replici, omul ne-a invitat în casă, să ne spună proble­ma şi să ne arate ceva ce n-am mai văzut.
Într-adevăr, multe am văzut la viaţa noastră pe teren, acolo unde eşti pus să vezi tot felul de situaţii, care mai de care, dar până acum n-am văzut pe niciunde aşa ceva: într-o cameră goală, cu pardoseală doar pe jumătate şi vai de ea, cu pereţii plin de găuri şi de igrasie şi cu un geam larg deschis, cu câteva ochiuri crăpate şi cu rame ce abia mai stau prinse, fără uşă şi fără niciun strop de mobilă sau ceva obiecte, întunecoasă şi cu un miros greu, de igrasie, stăteau pe o saltea – curată e drept – acoperiţi cu o plapumă – de asemenea curată şi destul de groasă – doi copilaşi! Frumuşei foc, curăţei şi inteligenţi – după un scurt schimb de vorbe cu ei ne-am dat seama de asta imediat – cei doi copiii stăteau acoperiţi să se apere de frigul dimineţii şi de răceala dezolantă a „camerei”, privindu-ne cu tristeţe prin ochii lor frumoşi foc! Alături de ei, tot pe saltea, stătea mama lor, o femeie de 23 de ani. Cam acesta a fost „tabloul” surprins la sosirea noastră acolo.

Casa de la nr. 14 aparţine de fondul locativ al primăriei
Daniel Birta, un om în vârstă, de etnie rromă, şi-a început apoi pledoaria. Pe scurt, omul ne-a spus că acea casă este în proprietatea fondului locativ al primăriei şi că de mai bine de 10 ani aşa-zisul chiriaş, care a avut contract cu primăria „tot vine şi tot pleacă, plătind sau nu chiria şi penalităţile, fiind somat cu treaba asta inclusiv prin Justiţie de primărie”. „Deşi de la primărie s-a zis că această casă este vândută, am toate actele necesare să dovedesc că această casă e a primăriei, şi nu a altcuiva”, a mai spus omul, menţionând faptul că a depus de zece ani cerere la primărie pentru o casă socială, „în numele copilului meu, Daniel Birta-junior, care doarme şi acum pe unde apucă, pe la rude, pe la mine, pe unde poate”. „Patru ani am umblat încontinuu, dar de ce nu mi se dă răspuns favorabil nu ştiu”, se întreabă, firesc, omul.
Întrebându-l ce legătură are cu cazul de faţă, cu această femeie şi cei doi copii, cu faptul că aceştia au dormit în noaptea de marţi spre miercuri în această cameră insalubră şi rece, în nişte condiţii inumane, Daniel Birta ne-a zis: „Păi, exact de asta v-am chemat, să vedeţi! Este nepoata mea şi mă doare sufletul să-i văd cum stau în aceste condiţii. Dacă casa asta pe care tot am cerut-o pentru băiatul meu ne-ar fi fost dată, acum ea avea unde să locuiască. Dar nu e târziu să ne dea casa nici acum primăria. Eu mă angajez să repar din temelie această cameră, holul de intrare şi acoperişul, astfel încât ea să poată sta cu aceşti copii frumoşi, care n-au nicio vină că s-au născut! Pentru că nu aveau unde sta cu copiii şi nici eu nu prea am spaţiu unde să-i ţin, zilele trecute, la repezeală, sprijinit de cei din familie şi de oameni de bine am curăţat camera respectivă şi cred că aţi văzut în curte şi afară ce mizerii şi împuţităciuni am putut scoate de-aici! Cel puţin două bascule de mizerie, iar mormanul de pe stradă o să vedem ce soluţii avem să-l cărăm, cu vreo maşină mare, o căruţă, ceva, să plătesc, să vedem, ca nu cumva să ne mai trezim cumva şi amendaţi! Am crezut, iniţial, că fata asta şi copilaşii ei vor putea dormi aici, de aceea am făcut curat, dar de dimineaţă când am venit şi am văzut ce frig e, mi-am dat seama că nu-i mai pot lăsa aici şi am să-i duc la mine, deşi am spaţiul limitat. Vom vedea cum ne înghesuim. E însă o soluţie temporară şi fac apel celor din primărie să-i ajute, până ce nu vine frigul mai mare, că e vorba de copii nu de noi, oamenii maturi”. Apoi, omul mi-a arătat cele „trei evacuări” ale fostului chiriaş, de fapt trei cereri de reziliere a contractului încheiat între primărie şi domnul Sandor Pataki, pe care primăria, prin SPADPP, le-a cerut prin Judecătorie din cauza restanţelor la chirie şi a penalizărilor de întârziere a plăţilor: în 2010 (neplată mai-august 2010 la chirie şi o restanţă cu majorări cu tot de întârziereîn cuantum  de 2293,46 lei), în 2015 (după 5 ani datoriile crescând la 4.410,47 lei), 2017 (perioada ianuarie 2015-februarie 2017 suma restantă fiind de 1.428 lei, semn că respectivul locatar plătise restanţa din 2015 şi i-a fost probabil făcut un nou contract de chiriaş). Tot domnul Birta ne-a arătat că deţine şi un „titlu executoriu” de la „taxe şi impozite”, prin care se arată că acelaşi chiriaş are datorii la „taxa de salubritate” de 301,39 lei, aceasta nefiind de fapt problema cazului de faţă, ci strict a cetăţeanului respectiv. „Prin aceste documente demonstrez că această casă este a primăriei, şi nu e vândută cum s-a spus de o doamnă din primărie atunci când m-am interesat de această casă. De aceea am ţinut să vi le arăt, că în fond eu n-am treabă cu acest om care a locuit aici. Dar actele vorbesc şi demonstrează clar că această casă socială ar fi liberă”.

O mamă disperată, dar cu mult bun-simţ!
După discuţia cu domnul Birta, am ţinut să aflăm şi punctul de vedere al mamei copiilor. „Mă numesc Alexandra Toma şi am 23 de ani, sunt necăsătorită, şi am doi copii minori, unul de 4 ani, celălalt de 7 ani, înscris la şcoală la clasa pregătitoare zero. Domnul de faţă îmi este unchi. Menţionez că din cauza condiţiilor inumane din blocul social unde am stat, de pe Tudor Vladimirescu – şi de unde efectiv am fugit acum 6 luni, că altfel mi se îmbolnăveau grav copiii (cazuri de hepatită în acel bloc, păduchi, goange, şobolani, râie, urlete şi ţipete noaptea şi bătăi şi bubuituri în uşă noaptea, sistematic, cu ameninţări la viaţa mea şi a copiilor!), băiatul de 7 ani s-a îmbolnăvit de gastrită şi de o mică depresie, speriat de urletele de-acolo noaptea. Am stat de-atunci pe unde am apucat cu copiii, pe care îi îngrijesc ca pe ochii din cap şi de care nu m-am despărţit o secundă, dar acum se pare că nu mai am unde locui, deoarece toată lumea are proble­mele ei şi înţeleg acest lucru. Oricum, le mulţumesc că m-au ajutat şi până acum cum au putut şi ei. Casa aceasta mi-ar fi folositoare, dar dacă unchiul mă ajută s-o repare cât de cât, cum ne-a promis, şi să fac apoi contractul la curent electric reparând totodată şi reţeaua electrică. Copiii ar fi aproape de şcoală şi de grădiniţă şi ar putea creşte într-un mediu liniştit, decent, fără urlete şi sperieturi noaptea, cum am păţit la căminul de pe Tudor Vladimirescu. Aseară am dormit aici cum se vede, fără curent, fără apă… E greu! Fac apel şi îl rog din suflet pe domnul primar să mă ajute cu un contract la casă, că nu am unde să locuiesc şi sunt pe drumuri, împreună cu aceşti doi copii. Îi rog şi pe cei din comisia de locuinţe să ne acorde de urgenţă dreptul de a sta în această casă, pe care unchiul meu mă va ajuta s-o repar”, ne-a spus femeia cu lacrimi în ochi.
După această declaraţie, doar câteva idei mai punctăm, lăsându-i pe cei din primărie, în primul rând (dar şi alte instituţii ale statului), să-i ajute, că tot se tot discută în delir pe toate căile de comunicare de protecţia acordată de Statul Român acestor cazuri unde sunt implicaţi copii şi de drepturile lor.

Primarul Iacob-Ridzi a promis implicare 
Primul lucru pe care-l vom spune este că l-am anunţat pe primarul Tiberiu Iacob-Ridzi de acest caz. „Voi vedea toate datele pe care mi le vor aduce cei din serviciile specializate ale primăriei, inclusiv de pe teren de la faţa locului, ce prezentaţi dumneavoastră şi apoi mă voi implica să găsim soluţii. Casa n-o repar­tizează primarul, ci cei din comisia de locuinţe. În funcţie de date sunt convins că şi ei vor veni cu o soluţie, mai cu seamă că sunt doi copii minori la mijloc şi există, din câte mi-aţi spus, şi o cerere mai veche, e drept pentru o altă rudă de-a domnului Birta din câte mi-aţi spus. Vom vedea şi vom găsi o cale legală de sprijin”, ne-a spus primarul la finalul discuţiei.

Asistenţa socială – undă verde 
Al doilea lucru este legat de Direcţia de Asistenţă Socială. Am luat legătura cu şeful acestei direcţii din primărie, doamna Cristina Mraz, care, cu operativitate, a şi trimis pe teren la adresa menţionată doi inspectori sociali. Care vor face probabil şi o anchetă socială şi care au constatat la întoarcere ceea ce am văzut şi noi, anume că, copiii sunt absolut superbi, sunt curaţi şi îngrijiţi de către mamă, după câte ne-a informat telefonic Cristina Mraz. „De asemenea, i-a fost explicat mamei copiilor ce posibilităţi de sprijin social există şi ce acte trebuie să aducă pentru a putea fi luată în evidenţa noastră. Vă asigur că din punctul nostru de vedere vom face tot posibilul să-i ajutăm”, ne-a mai spus şeful de la asistenţă socială.

„Mizeria va fi luată repede de-acolo…”
Un al treilea lucru ţine de DADPP. Cum directorul Vişan era la ora documentării noastre în concediu, am luat legătura cu numărul doi din această direcţie, domnul Aron Dumitrescu. I-am arătat acestuia imaginile cu mormanul de gunoi şi l-am rugat dacă se poate să trimită o maşină şi doi oameni să adune mizeria duhnitoare de pe trotuar. „Vom lua gunoiul de lângă carosabil, cu siguranţă. Cum prind o maşină, chiar astăzi, vom lua gunoiul de-acolo”.

Și Birta își va ajuta nepoata
În fine, un al patrulea lucru ţine de un apel la coarda sensibilă a fiecăruia din administraţia publică şi comunitate. Să fim umani şi să găsim soluţii rapide – că sunt dacă se doreşte cu siguranţă – lăsând la o parte filozofia cazului şi termenele „nu ştiu”, „nu se poate”, „o să vedem” etc. Copiii aceştia au nevoie, ca toţi copiii din lumea aceasta, de un sprijin real dat cât mai repede. Orice doreşte să se implice o poate face. În ceea ce priveşte casa respectivă, să nu uităm, domnul Birta a dat asigurări că o repară imediat ce i se repartizează nepoatei sale. „O spun şi în scris, nicio problemă, îmi iau acest angajament împreună cu familia mea să ajutăm. Vrem doar puţină bunăvoinţă, puţin ajutor, nimic mai mult din partea primăriei şi a domnului primar”. Ar fi un lucru bun şi pentru primărie, o cheltuială mai puţin, de ce nu, pentru reparaţiile unei locuinţe sociale, dar şi un caz să-i zicem rezolvat parţial (că după aceea mai e nevoie de mult sprijin din partea instituţiilor statului până ce va fi stinsă această dramă). Iar dacă, prin absurd, această casă nu va putea fi repartizată femeii cu cei doi copilaşi, suntem convinşi că primăria va găsi o altă adresă unde această familie să poată locui decent. Evident, acest lucru să nu fie făcut în „glumă” tot la locuinţele sociale, de unde familia a fugit din cauza dezastrului de acolo, şi după aceea să se spună că „mama refuză locuinţa oferită”!