Petroșani / Primarul salută eforturile minerilor Văii

Petroșani / Primarul salută eforturile minerilor Văii

Timp de citire: un minut
de Corneliu BRAN

După omagiul adus cadrelor medico-sanitare aflate în prima linie în lupta cu acest virus ce are o viteză de propagare absolut uluitoare și care provoacă atâtea probleme în spitale și în viața socială a omenirii, primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi aduce acum un omagiu și ortacilor din Mina Livezeni și din toate subteranele minelor Văii Jiului, oameni care chiar și în aceste condiții își continuă activitatea economică și bine fac ținând cont de nevoia .

 

„Respect minerilor din Valea Jiului!

Gândurile mele cele mai bune în această perioadă pandemică, extrem de dificilă pentru noi toți, se îndreaptă și spre mineri, spre foștii mei ortaci alături de care am lucrat la Mina Livezeni, spre toți truditorii pământului care zi de zi își înfruntă toate temerile și intră în măruntaiele pământului!
Sunt în aceste zile, la fel ca și alte categorii socio-profesionale, eroii noștri, sunt cei pe care doresc să îi felicit, sincer și călduros, pentru că merg zi de zi la muncă pentru a menține siguranța sistemului energetic național! Sunt acolo, în prima linie, așa cum au fost mereu: și în timpul războiului, și în anii cenușii ai comunismului – când ne-au dat căldură și lumină! – și sunt și acum, înțelegând că țara are încă o dată nevoie de ei.
Vă mulțumesc, tuturor, din suflet și vă transmit respectul meu pentru tot ce faceți, pentru munca deosebit de grea pe care o depuneți, înfruntând nu doar această pandemie, cât și pericolele cu care vă confruntați în activitatea pe care o desfășurați. Dimnezeu să ne ajute!”, a precizat sâmbătă primarul Petroșaniului pe pagina sa de socializare, dorind astfel să transmită minerilor Văii Jiului gândurile și aprecierile sale față de ei toți, acești oameni minunați despre care, poate, se vorbește uneori prea puțin.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii