În această săptămână la Petroșani a reînceput, ca în fiecare an, campania de curățenie de primăvară. Așa cum ne spunea acum nu multă vreme că va face, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a dispus angajaților din primărie din cadrul SDADPP și firmei cu care primăria are contract, ca fiecare zonă a municipiului să fie luată la pas și curățată! Ordinul e clar și angajații s-au conformat, iar ținând cont de vremea bună cu care a debutat această săptămână, ei au putut fi văzuți făcând curățenie pe străzi și trotuare, pe zonele verzi și peste tot unde este nevoie. Marți, 22 aprilie, o bună parte dintre lucrători se aflau în zona de sud a orașului, la ieșirea din localitate, urmând ca în această săptămână, din câte am înțeles, să fie luat la „purecat” tot Cartierul Aeroport. De la Ciprian Preda, directorul DADPP am înțeles că în paralel se va face curățenie generală și pe zona prin care trece șoseaua de centură, în zona centrală, inclusiv zona pieței mari, precum și în zona de nord, în centrul civic și Piața Victoriei. „Nu vor fi uitate nici cartierele Colonie, Bosnea și așa mai departe, parcurile”.
Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi speră ca la această acțiune amplă să participe și cetățenii, așa cum se întâmplă an de an, oameni gospodari din blocuri și de la case participând și curățind zonele unde locuiesc.
„Vremea ne permite și așa cum vă spuneam nu demult am demarat din această săptămână curățenia de primăvară. Străzile, trotuarele, rigolele sunt curățate, la fel și spațiile verzi sau parcurile, cu toate sunt igienizate iar arborii sunt toaletați și vor fi văruiți, așa cum facem în fiecare primăvară. Este o campanie amplă care va ține mai multe săptămâni și unde vor fi angrenate zilnic zeci de personae. Trebuie să mai spun că această curățenie se va face prin tot municipiul, prin toate cartierele și vom avea și acțiuni de spălare a străzilor. Pe de altă parte, avem în vedere, totodată, și spiritual civic al cetățenilor noștri, care an de an se implică și fac curățenie generală în fața scărilor blocurilor, sau pe zonele verzi de lângă acestea. Împreună vom reuși ca până de Sfintele Paști, Petroșaniul să arate mult mai curat, mai frumos și plăcut, așa cum ne dorim cu toții și așa cum trebuie să și fie”, me-a spus primarul Petroșaniului.