Petroșani / Prima parcare este aproape gata

Petroșani / Prima parcare este aproape gata

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: un minut

de Corneliu BRAN
Aflat pe teren să urmărească stadiul lucrărilor la parcările începute, vorbim de cele cinci parcări pe care primăria le execută cu bani de la bugetul local și care în vara asta trebuie finalizate, primarul Petroșaniului a constatat joi, 25 iunie, că prima parcare din cele cinci este aproape gata, fiind mulțumit de lucrările ce se execută.

„Lucrările de amenajare a parcării din Aeroport, prima din cele cinci cuprinse în Programul de Investiții a Primăriei Petroșani, se apropie de final. Profitând și de vremea bună, astăzi a fost turnat primul strat de asfalt la această parcare. În același timp, am fost să văd cum stă treaba și la celelalte două parcări la care se lucrează de asemenea, vorbesc de parcarea de pe strada Aviatorilor, din zona blocului 19 și de parcarea de pe strada Saturn. Și acolo lucrările decurg normal și continuă în acest ritm până la finalizare”, ne-a declarat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii