Petroșani / Pentru pensionarii cu pensii mici – scutiri de la plata...

Petroșani / Pentru pensionarii cu pensii mici – scutiri de la plata impozitului pentru locuințe în anul 2021

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: un minut

Ținându-se cont de situația grea prin care trecem în contextul actual dat de pandemie, dar și de numeroasele probleme sociale existente, consilierii locali, la propunerea primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, au dat o mână de ajutor pensionarilor cu venituri mici.

 

Astfel, conform unei Hotărâri de Consiliu Local Petroșani, privind „aprobarea impozitelor și taxelor locale în municipiu pentru anul 2021”, pensionarii ale căror venituri pe membru de familie sunt de cel mult 800 lei, inclusiv această sumă, sunt scutiți de la plata impozitului pentru locuința de domiciliu. Respectivii pensionari trebuie să facă însă dovada că locuiesc efectiv în acea locuință și că nu dețin alte clădiri cu destinație rezidențială.

O altă veste bună tot pentru pensionarii cu venituri mici din Petroșani, dată recent tot de primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, este aceea pentru persoanele de vârsta a treia care au pensia până în 1.000 lei, inclusiv această sumă. Aceștia vor beneficia pe tot parcursul anului de transport local gratuit, în limita a 20 de călătorii pe lună. Această măsură este valabilă, conform protecției persoanelor în vârstă oferită de Statul Român și reglementărilor europene în acest sens și persoanelor care au împlinit vârsta de 70 de ani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii