Așa cum ziarul nostru a prezentat din timp programul, la finalul săptămânii trecute, sâmbătă, 24 septembrie, a venit rândul Petroșaniului să bifeze o manifestare în cadrul Zilelor Maghiare ale județului Hunedoara, acțiune organizată de reprezentanții U.D.M.R. locali, în parteneriat cu Primăria municipiului Petroșani și Consiliul Local Petroșani.
Pe o vreme frumoasă, dar destul de rece față de data din calendar, maghiarii din Valea Jiului și din Petroșani și-au arătat din nou talentul în arta gătitului. Preț de câteva ore în zona de lângă teatru, aceștia și oaspeții prezenți au savurat bucatele tradiționale gătite cu „multă iubire” de bucătarii maghiari, dintre care a reieșit în evidență vestitul gulaș, dar și preparatele de carne din porc „stropite” de comeseni pentru încălzire și ca să meargă mâncarea mai bine cu câteun deț zdravăn de palincă de prune, au ascultat muzică și au dansat împreună cu cei tineri jocuri populare tradiționale zonelor în care maghiarii trăiesc.
Printre cei care au răspuns „prezent” invitației a fost și primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi. După eveniment acesta a transmis următoarele:
„Mi-a făcut o deosebită plăcere să mă aflu și în acest an în mijlocul etnicilor maghiari, care sărbătoresc în această perioadă Zilele Maghiare ale județului Hunedoara, printr-o serie de manifestări ce se desfășoară în mai multe localități din județ, inclusiv în Petroșani.
Așa cum am mai precizat de-a lungul timpului, în Petroșani avem o foarte bună conlucrare cu reprezentanții comunității maghiare, iar relațiile cordiale dintre noi au dăinuit peste timp. Locul culturii maghiare în comunitatea din Petroșani dar și a celei din Valea Jiului este unul deosebit de important, confirmat de-a lungul unei istorii comune extrem de bogate. Totodată, locul comunității maghiare în viața urbei noastre este fără îndoială substanțial și mulțumesc încă o dată tuturor membrilor acesteia pentru modul în care reușesc să contribuie alături de noi la progresul localității noastre.
Și nu se putea o împletire mai armonioasă a relațiilor dintre comunitatea română și cea maghiară decât fericita coincidență ca, astăzi, să se desfășoare atât manifestările reunite sub denumirea de Zilele Maghiare ale Județului Hunedoara, cât și cele tradiționale momârlănești, dovedind încă o dată, dacă mai era nevoie, cât de importantă este păstrarea vie a tradițiilor și a culturii tuturor naționalităților și buna conlucrare dintre noi.
Adresez mulțumirile mele organizației UDMR din Petroșani pentru implicarea în organizarea acestor manifestări, susținute de Primăria și Consiliul Local Petroșani, dar și pentru că mențin aprinsă flacăra identității acestei etnii.
La mulți ani tuturor cetățenilor de etnie maghiară din Valea Jiului și din județul Hunedoara!”.