Petroșani. „Conferințele de la muzeu” – încă o reușită a Muzeului „Mineritului” (II)

Petroșani. „Conferințele de la muzeu” – încă o reușită a Muzeului „Mineritului” (II)

Timp de citire: 9 minute

Continuăm azi cu intervențiile câtorva dintre zecile de invitați prezenți vinerea trecută la Muzeul „Mineritului” din Petroșani, în frumosul și ineditul decor de la mansarda acestuia, a ceea ce se cheamă „Muzeul Muntelui”, la lansarea cărții „Mozaicul amintirilor”, scrisă de Mihai Bujor Bogdan și editată la Editura „Universitas” luna trecută.

Artur George Găman – un pasionat de carte și susținător al acesteia și amintirea unui decembrie furtunos din 1989 de la Mina Petrila

Primul care a luat cuvântul în sală, după intervențiile autorului cărții, Mihai Bujor Bogdan și scriitorului Marian Boboc, care printre altele a citit asistenței și Prefața cărții scrisă de el, a fost Artur George Găman, directorul general al INSEMEX Petroșani, totodată un declarat iubitor de carte și de cultură în general.

„Mă onorează faptul că fac parte din cercul dumneavoastră de prieteni; aș vrea să mă consider prieten, mă onorează faptul că v-ați făcut timp și ați venit să-mi dați primul exemplar cu dedicație. Vă mărturisesc că e una dintre puținele cărți, deși sunt un cititor înrăit, pe care atunci când am deschis-o nu am mai lăsat-o din mână decât după ce am citit-o. Următorul cititor a fost maică-mea, iar acum cartea circulă în circuitul cunoștințelor și sper să îmi revină până la urmă. Ați reușit în carte să faceți o radiografie atât a amintirilor dumneavoastră personale, cât și a epocilor și a transformărilor prin care a trebuit să treacă societatea locală în decursul timpului. Vreau să vă spun că admir, în primul rând, faptul că dumneavoastră nu faceți parte din timpurile noastre. Sunteți anacronic, în sensul că în ziua de astăzi mulți sunt cei care se luptă ca să obțină o funcție, dar dumneavoastră ați fost printre cei puțini care ați refuzat funcții mai înalte, doar pentru a vă păstra demnitatea și coloana vertebrală. Sunteți unul dintre oamenii despre care nu am auzit vorbindu-se de rău. Ne sunteți însă datori cu ceva. Constituie o provocare această primă carte, așa cum spunea și Marian, pentru că eu consider că trebuie luate din carte, aceste trăiri și amintiri, decupate, iar apoi dezvoltate și așternute în alte volume. Dumnezeu să vă dea sănătate și viață lungă să puteți să faceți acest lucru! Doamna Cristina poate să vină la mine atunci când caută sponsori și vă promit că voi fi întotdeauna prezent la un astfel de gest de sprijin. Ce să vă mai spun? Mulțumesc pentru ceea ce faceți, felicitări și mult succes în continuare”.

Imediat, Bujor Bogdan i-a răspuns invitatului: „Am în gând o carte care s-ar intitula A fost odată Valea Jiului. Pentru că noi am fost Valea Jiului… zăcământul de cărbune al zonei, conurbația, exploatările miniere și activitatea de-acolo, totul se referea la Valea Jiului. Eram o forță și… nu insist, că se pot da zeci de argumente! Acum nu mai suntem Valea Jiului. Suntem o înșiruire de orașe frumoase, bine gospodărite, dar nu mai suntem Valea Jiului, forța aceea de aproape 200.000 de oameni care conta în economia țării în mod deosebit. Să vedem dacă vom avea sănătate să continuăm să scriem”.

„În orice caz, cartea a lăsat un gust dulce-amărui…”, a continuat Artur George Găman. „Foarte regretabil și dureros momentul plecării dumneavoastră de la Mina Petrila”, a continuat invitatul.

„Da, am ținut să spun și în carte de toată mizeria din 22 decembrie 1989, când instigatori de tot felul, toți derbedeii din oraș, beți, au năvălit la mină. Rămăsesem cam singur acolo… Au venit cu pumni, cu cuțite să facă o revoluție. Ceaușescu dispăruse și au vrut și ei să lupte și n-aveau cu cine… că activiștii plecaseră și a rămas directorul. Ca să apăr telegrizumetria, alte obiective ale minei importante. N-am crezut că mai scap cu viață atunci, la cât erau de porniți. Nu știau ce să-mi ceară… Strigau ceaușistule! Doamna Tomescu, o gospodină, țipa la mine că nu i-am dat casă, de parcă dădeam eu case! Până la urmă, și-au formulat și ei un deziderat: Să scoateți minerii din mină! Le-am spus: Băi, oamenilor, e un pericol ce cereți! Se pot întâmpla surpări, acumulări de gaze… Au țipat: Nimic! Distrugem dispeceratul! Nu mai insist, a fost o mizerie, iar din grupul acela unii au certificate de revoluționar, cu care regimul iliescian a recompensat niște oameni care, cât se trăgea la Timișoara și la București, nici n-au scos nasul din casă! Când totul s-a lămurit, au devenit și ei revoluționari și primesc beneficii de la Statul Român, care nu-și mai poate acoperi bugetul acum, din cauza acestei inflații de profitori”, a povestit autorul episodul Petrila, reflectat și în carte.

Trece Dunărea înot și iubește cărțile ca un adevărat bibliotecar de meserie: Avram Iancu

A urmat la cuvânt Avram Iancu, înotătorul în ape deschise, bibliotecar de meserie, reîntors acasă după ultima performanță de la Marea Galileii, pe care a traversat-o după vreo 12 ore bune de înot continuu, fiind primul român care a făcut treaba aceasta.

„Cartea este structurată în trei mari capitole și anume: începuturile, timpul trăirii și timpul mărturisirii. Eu nu prea mă înghesui să vorbesc la astfel de evenimente, dar acum chiar vreau să fac o scurtă mărturisire. Am venit cu mare drag azi, aici, și am să vă spun de ce. În urmă cu vreo 24 de ani, am avut marea onoare și șansă să stau în fața domnului Bogdan Bujor, pe atunci aflat în timpul trăirii, un om așezat, realizat, inițiat, analitic… Dumnealui asculta un tânăr care îi spunea ceva și nu-mi mai aduc aminte tot ce spuneam atunci, sau felul în care o făceam. Dar îmi aduc aminte ideea expunerii mele și faptul că dumnealui zâmbea în timp ce vorbeam, mustăcea și mă privea atent, iar la finalul expunerii, în care i-am explicat că vreau să organizez un concurs de ciclism din fața primăriei din Petroșani până în Pasul Groapa Seacă, domnul Bujor Bogdan a dat un răspuns foarte interesant. Ar fi putut să răspundă altfel, de genul nu am timp, sau nu mă interesează, dar a spus: Da, facem aici la Groapa Seacă premierea acestui concurs! Practic, prin aceste vorbe nu mi-a tăiat aripile… Și de asta, vreau să-l felicit pe omul și scriitorul Bogdan Bujor, pentru că în continuare vrea să lase ceva în urmă! Vă felicit pentru tot ceea ce faceți!”.

Prietenul autorului: Mircea Georgescu

Profesorul universitar Mircea Georgescu, fost decan al Facultății de Mine din cadrul Universității din Petroșani, este înainte de toate un bun prieten al fostului director de mină și prefect, Mihai Bujor Bogdan. Se cunosc încă de pe vremea când ambii erau studenți stagiari la Mina Lupeni, sau mai exact,vagonetari în mină. Bineînțeles că distinsul profesor, prin mâinile căruia au trecut generații și generații de ingineri și specialiști în minerit, nu putea să lipsească de la această lansare de carte și, mai cu seamă, să nu spună câteva vorbe frumoase despre carte și despre prietenul de o viață.

„Eu nu aș fi luat cuvântul, dar aș vrea să spun câteva lucruri foarte simple: tot ce a scris Bogdan Bujor în carte este adevărat. De peste 60 de ani am fost mereu împreună, fiind colegi la început de facultate și apoi împreună în multe și multe ocazii. De aceea eu îl felicit pentru ceea ce a așternut pe hârtie, la multe dintre aceste evenimente scrise noi fiind împreună. Îl rog de asemenea să mai scrie ceva despre zona noastră. A scris ceva despre Valea Jiului, despre cărbune…”, a apucat să spună Mircea Georgescu, fiind întrerupt de Bujor Bogdan, care, râzând, s-a adresat: „Unde dumneavoastră n-ați fost de acord cu semnul exclamării sau cu semnul întrebării… sau cu ceva de genul acesta!”.

„Da, am zis că acea carte se termină fără vreun semn de punctuație și mă întrebam care ar fi semnul cu care să se termine, semnul întrebării sau al exclamării?”, a replicat Mircea Georgescu.

„Titlul cărții era Cărbunele, ultima falie. Punct și gata! Și prietenul Mircea Georgescu a zis că ar trebui pus semnul întrebării, că poate asta semnifică faptul că mai avem o șansă!”, a explicat sălii Bujor Bogdan.

„Dar se pare că nu mai avem o șansă”, a concluzionat cu amărăciune în glas profesorul de la Universitatea din Petroșani de la Facultatea de Mine.

„Rămânem cu punctul!”, a dar verdictul, cu un râs dulce amar, Bujor Bogdan. „Fără virgulă sau alte semne… Punct!”, a mai confirmat o dată autorul; în sală lumea s-a amuzat de acest dialog.

„Deci, îi mulțumesc pentru că am avut prilejul să citesc cartea aceasta printre primii. Într-adevăr, se citește pe nerăsuflate și am găsit acolo multe lucruri de care eu nu mai îmi aduceam aminte, dar pe care le-am trăit împreună. De exemplu, am făcut practica de anul I împreună la Mina Lupeni, dar uitasem treaba aceasta, dar după ce am citit mi-am reamintit”… a continuat Mircea Georgescu. A fost imediat completat de Bujor Bogdan: „Practica de studenți-vagonetari, pentru că un an de zile, aproape, am fost practic vagonetari în mină”.

„Încă o dată îl felicit și sigur că spun să nu stea pe loc și să mai scrie! Acum, că a găsit și sponsor cu atât mai mult!”, și-a încheiat discursul Mircea Georgescu.

Un iubitor și susținător al cărții: Emil Părău

Ultimul, dar nu cel de pe urmă, care a vorbit, a fost lupeneanul Emil Părău, cunoscutul om de afaceri din vestul Văii Jiului, totodată și un mare sprijinitor a tot ce înseamnă cultură, literatură și istorie în mod special, dar și altele legate de cărți, precum și a tradițiilor locale și ale sportului din zonă.

„Domnul Bogdan este un om deosebit, la fel și soția dumnealui. Nu-i mai lăudăm, că și așa știu că domnul este un om modest și nu are nevoie de laudele noastre. Eu vreau să vă spun că l-am cunoscut pe domnul Bogdan de când s-a apucat să construiască cabana și am fost impresionat de ceea ce vrea să facă la Groapa Seacă. Și de ceea ce a făcut ulterior acolo, de felul de a face turism acolo. Din păcate, acel turism nu se mai face la ora actuală în Valea Jiului și cred că nici în România. Turiștii sunt altfel, nu mai sunt acei turiști la care se adresa domnul Bujor Bogdan, majoritatea dintre ei. Puțini dintre turiști mai doresc acum să parcurgă Parângul, Retezatul și așa mai departe. Majoritatea care vin vreau condiții mai bune lângă cabane și noi trebuie să ne adaptăm la ceea ce se cere și ce este. Dar ceea ce a scris dumnealui, exact cum ați zis dumneavoastră, domnule Boboc, și eu tot așa pot să zic: am găsit pe birou o carte, am luat-o în mână și în după-amiaza aceea vreau să vă spun că nu am mai lăsat-o până nu am citit-o. Este foarte plăcut să citești ceea ce scrieți dumneavoastră și mai ales că sunt lucruri reale de aici din Valea Jiului. Pe mine m-a încântat tot timpul să aflu cât mai multe lucruri despre locul unde m-am născut și unde trăiesc împreună cu familia mea. Sunt unul din cei care n-aș vrea ca tinerii din Vale și oamenii din zonă să plece, cum ați zis, pentru câțiva zloți afară, și care încerc să văd ceea ce este frumos aici, în valea aceasta a Jiului și ceea ce a mai rămas bun. Vreau să vă zic că e o zonă deosebit de frumoasă, pe care, din păcate, noi, în general, n-o punem în valoare. Eu vă rog din tot sufletul să scrieți în continuare, pentru că timpul trece și noi am vrea să știm cât mai multe din ceea ce s-a întâmplat și a fost în Valea Jiului. Și nu atât noi vrem treaba aceasta, ci copiii și nepoții noștri. Și astea se pot afla numai din ce scrieți dumneavoastră și alții din Vale, inclusiv domnul Boboc, care încă sapă adânc și tot scoate lucruri frumoase din trecutul Văii Jiului. Lucruri frumoase, unele, altele și mai triste, dar cele reale care au fost aici și care e bine că le aflăm. Uitați, cum a fost și Ioan Dan Bălan, Dumnezeu să-l ierte, cel care a scris foarte mult despre momârlani… Vă pot promite și eu, la rândul meu, domnule Bujor Bogdan, că n-o să puteți dumneavoastră scrie, câte cărți pot eu să plătesc să le scoateți!”, a încheiat cu umor seria discursurilor, Emil Părău.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii