de Corneliu BRAN
Protocolul nu a permis premierului Ludovic Orban să depășească timpul stabilit pentru fiecare acțiune de la Petroșani, totul fiind cronometrat… minut cu minut. Cu toate acestea, Ludovic Orban a stat de vorbă cu oamenii, cu cetățenii simpli. Acest lucru a cam dat totul peste cap în privința timpilor stabiliți pentru fiecare acțiune. Fie că s-a numit ceremonia de comemorare a minerilor din Parcul Central „Carol Schreter”, fie inaugurarea Muzeului Mineritului, fie inspecția lucrărilor de la drumul din Parâng, realizată pe PNDL, via Consiliul Județean Hunedoara.
Pe o vreme caniculară – primire… călduroasă
În parc, atât înainte de festivități, cât, mai ales după, Ludovic Orban a stat de vorbă cu zeci de petroșeneni. Unii i-au înmânat petiții. Alții s-au plâns de pensiile mici sau de tratamentul anumitor autorități ale statului. Cei mai mulți i-au urat succes în activitatea de zi cu zi. Da, chiar dacă în Valea Jiului preponderența social-democraților și simpatizanților acestora este mai mare decât cea a liberalilor, Petroșaniul dovedește încă o dată că situația este diferită față de alte localități. Foarte mulți cetățeni au mers la întâlnirea cu premierul liberal și cu cei trei miniștri, fie că aceasta s-a întâmplat în parc, pe stradă sau în fața muzeului.
Pe jos pe trotuar și printre petroșeneni
La fel s-a întâmplat și pe stradă. Da, premierul a întrebat care ar fi distanța de mers pe jos din parc și până la Muzeul Mineritului? I s-a răspuns că e vorba de câteva sute de metri. „Mergem pe jos!”, a tunat Ludovic Orban. Și așa a fost, astfel că „protocolul” a trebuit să facă „modificarea-modificării” din nou.
Alături de ministrul Dezvoltării (MLPDA), Ion Ștefan, de ministrul Economiei, Virgil Popescu, și de secretarul de stat din cadrul MLPDA, Vetuța Stănescu, de primarul Tiberiu Iacob-ridzi și de vice-prim-președintele PNL Hunedoara, Adrian David, primul-ministru Ludovic Orban a luat-o la pas spre muzeu pe strada 1 Decembrie 1918. Fiind o oră de vârf, pe stradă se aflau foarte mulți petroșeneni. Premierul a fost oprit, am notat, de șapte ori. Fiecare cetățean avea câte ceva să-i spună. Cei mai mulți dintre ei, fiind vorba de oameni în vârstă, i-au vorbit de pensii. Că sunt mici, deși respectivii au lucrat 30-40 de ani, că banii nu ajung de la o lună la alta, că ar fi bine ca guvernul să se mai uite și la cei care au lucrat mulți ani, la cei care au plătit contribuțiile, iar acum au pensii mult sub 2.000 lei, în timp ce alții huzuresc cu pensii de peste 50-60 de milioane lei, să nu mai vorbim de pensiile speciale ce depășesc frecvent suta de milioane și mai mult.
Un teanc de petiții
Premierul a încercat să răspundă fiecăruia în parte. Petițiile scrise le-a luat și le-a dat mai departe, spunându-i respectivului „să ajungă la mine”. Cu certitudine, premierul a recepționat exact mesajul oamenilor. A înțeles că problema pensiilor nu-i nicidecum lămurită și că trebuie ajutați oamenii. Rămâne de văzut, concret, ce și cum, în condițiile în care s-a spus, inclusiv la Petroșani de către premier, că „anul acesta doar mărirea de 14% se poate, când ei au făcut legea nu era pandemie și nici nu era omenirea în prag de o criză profundă mondială”, sau că „așa putem face și noi o lege, că peste trei ani dublăm pensia… și atunci, peste trei ani, nu se știe ce va fi…”.
Oprire la semafor! Respiro pentru cameramani…
Mergând pe stradă înspre muzeu, Ludovic Orban a salutat zeci de oameni aflați la terase în acel moment, și a fost salutat, la rândul său, de sute de cetățeni. După vreo 300 de metri parcurși de la parc înspre muzeu, delegația ministerială a ajuns la semaforul de pe strada Nicolae Bălcescu, de la intersecția cu strada principală. „Stați așa, ne oprim, că e roșu…!”, a spus, calm, Ludovic Orban. Moment în care toată lumea s-a oprit. A fost și un minut de respiro pentru cameramanii care filmau și care din cauza căldurii, peste 30 de grade joi, dar și a pasului mare făcut de cei din delegație, erau pur și simplu epuizați.
Tăierea panglicii tricolore la muzeu. Fair play-ul premierului
Ajuns în fața muzeului, Ludovic Orban a fost din nou solicitat de zeci de cetățeni. A încercat să răspundă tuturor întrebărilor cu amabilitate. La un moment dat, a fost înconjurat de cetățeni. „Smuls” oarecum de cei ce asigurau paza înaltului demnitar român, primul-ministru a fost „preluat” de către primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, pentru a tăia panglica. Muzeograful, scriitorul și jurnalistul Marian Boboc i-a făcut urarea de bun venit la Muzeul „Mineritului”.
„Vin cu voi, dar dumneavoastră, domnule primar, tăiați panglica, că e meritul dumneavoastră, ați muncit pentru a obține și implementa acest proiect”, a spus Ludovic Orban. Astfel că sarcina tăierii panglicii tricolore a revenit primarului Petroșaniului. Care i-a înmânat premierului o bucată din acea panglică tăiată, acesta mulțumind și băgând-o în buzunar. Apoi, cum am relatat deja, premierul, primarul și câțiva oficiali locali, județeni și din guvern au intrat în muzeu, unde Marian Boboc le-a fost ghid pentru un tur al acestuia, introducându-i în fascinanta lume a Văii Jiului.
Premierul – încântat de Muzeul Mineritului
Deși presa nu a avut acces din motive, firești, de pandemie, am aflat ce s-a întâmplat în timpul vizitei în Muzeul Mineritului.
„La invitația domnului primar Tiberiu Iacob-Ridzi, domnul prim ministru Ludovic Orban ne-a onorat cu prezența la inaugurarea Muzeului Mineritului. Nu a fost o vizită de complezență. Din contră, premierul a cercetat foarte atent exponatele. A citit cu curiozitate panourile, în care sunt redate povești din istoria mineritului Văii Jiului, a pus întrebări interesante, la care i-am răspuns. Și marile nenorociri miniere și mișcările sociale ale minerilor i-au atras atenția. Premierul a zăbovit minute bune în fața panourilor dedicate exploziilor din Valea Jiului și poveștilor grevelor din 1929 și 1977. Sincer, nu mă așteptam la o așa atenție amănunțită, nedisimulată, acordat muzeului nostru de conducătorul Guvernului României. Care a avut amabilitatea de a așterne și câteva rânduri în Cartea de onoare a muzeului. Eu și colega mea Erica Mușa ne bucurăm mult că travaliul de luni și luni de zile a micuțului și implicatului nostru colectiv muzeal este apreciat la cel mai înalt nivel. Fapt care ne și obligă să menținem și viitor acest standard la cote ridicate”, ne-a declarat Marian Boboc, cel care se ocupă de Muzeul Mineritului cu aceeași pasiune pe care a pus-o în cele 40 de cărți despre istoria Văii Jiului.
Valea nu mai e un „bau-bau”
Concluzia ce se desprinde din acest material este că, contrar așteptărilor unora, petroșenenii l-au primit pe premierul României foarte frumos. Și acesta s-a comportat ireproșabil pe tot parcursul vizitei, arătând multă înțelegere și respect față de toți cei care l-au abordat. Un semn de normalitate, care demonstrează încă o dată că Valea Jiului nu mai este demult un „bau-bau” pentru politicienii de o anumită culoare politică care o vizitează.