Petroșani / Biblioteca din gară

Petroșani / Biblioteca din gară

Timp de citire: 2 minute

Ioan Dorel Șchiopu, lucrător la CFR, anunță deschiderea unei biblioteci în Gara CFR Petroșani. O idee foarte bună, ținând cont de proverbiala întârziere a garniturilor CFR. Astfel, călătorii vor avea cu ce să-și petreacă timpul în așteptarea trenului.

 

În calitatea de șef stație rezervă, Dorel Șchiopu, a putut să-și concretizeze această idee, pe care o are în minte de mai multă vreme și joi 12 ianuarie ne-a dat vestea cu bucurie că de vineri, 13 ianuarie, biblioteca din gară va fi funcțională.

„Facem asta pentru hrana spirituală a călătorilor de pe calea ferată, oameni care între două trenuri pot citi o carte, pentru cultură, pentru tot ceea ce înseamnă literatură și cunoaștere. Consider că fără cărți, cu toată digitalizarea de care se vorbește azi, lumea ar fi mai săracă spiritual și sufletește. De aceea îi îndemn, mai ales pe tineri, să citească și să nu cadă în capcana calculatorului sau a telefoanelor digitale. O carte citită înseamnă un orizont de cunoaștere mai apropiat, speranțe, idei, păstrarea limbii materne și multe alte bogății. Avem și un regulament. Călătorii pot lua cartea acasă, cu condiția să o returneze cândva, sau chiar să aducă altă carte la schimb. Dar și cu condiția morală să lectureze cartea respectivă dacă tot o iau cu ei! Altfel ce folos? Avem în prima fază 1.000 de volume, pe care în seara aceasta le vom așeza pe rafturi, iar de vineri oricine ajunge în biblioteca gării va putea să se bucure de ele. Primim și donații, donatorii de cărți vor putea să le aducă la gară în fiecare dimineață”, ne-a spus joi Dorel Șchiopu.

Iată o nouă inițiativă inedită și foarte interesantă, după cele venite să înființeze astfel de biblioteci în parcurile publice sau în fața unor firme publice, precum micuța bibliotecă de la Stația de Tratare de la Taia din Petrila. Din păcate, multe dintre ele, în timp, au fost devalizate de niște proști, că altfel nu ai cum să le spui. „Aici nu va fi cazul, avem în gară personal de pază și astfel de lucruri nu se vor întâmpla. Bine, mizez aici și pe bunul simț și educația oamenilor”, susține inițiatorul acestei idei. Să sperăm că așa va fi, iar subsemnatul, ca sprijinitor al unor astfel de idei minunate, i-a promis că împreună cu cei din familie va dona și el vreo 200 de cărți. Măcar să se bucure tot atâția oameni de ele și tot ar fi ceva!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii