de Corneliu BRAN
Într-o societate cât de cât așezată, drumul care duce la gară, nu la lună și la soare, drumul principal din Colonie, Cuza Vodă, nu ar trebui să constituie un subiect de discuție sau dispută politică. Măcar pentru faptul că duce la două obiective importante pentru comunitate (gară și Apa Serv Valea Jiului), această stradă ar fi trebuit să fie asfaltată an de an, fără eroisme politice de paradă. Din păcate, o banală asfaltare s-a transformat din subiect edilitar într-un subiect electoral.
Miercuri, 24 iunie, primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi, a atacat acest subiect:
„Înainte de a vă aduce la cunoștință câteva informații legate de administrația locală, vreau să fac niște precizări, pentru că eu am văzut ieri o intervenție a domnului administrator public al județului, Costel Avram, la un post de televiziune, unde spunea că nu există cale legală prin care consiliul județean poate să repare drumul Cuza Vodă-Lunca-Cărbunelui, care duce către un obiectiv din proprietatea consiliului județean și anume Stația de Transfer a Deșeurilor Menajere.
(…) Eu îi spun că există cel puțin două căi legale prin care se pot face aceste lucruri. 1. Ori o rectificare bugetară în bugetul consiliului județean și alocarea acestor sume către primăriile respective; 2. Se poate lua în administrare, de către consiliul județean, acest drum, urmând apoi repararea lui, după care urmează să fie redat autorităților publice locale (…). Acesta este motivul pentru care nu vor să asfalteze drumul pe care tot ei l-au distrus prin intervențiile făcute de Apa Serv și prin faptul că tot gunoiul menajer din Valea Jiului tranzitează acest drum.
Acest drum Cuza Vodă-Lunca este distrus în proporție de 70% de către lucrările făcute de operatorul de apă și de către tonajul mare al mașinilor de gunoi care tranzitează acest drum. Noi, consiliul local, am făcut o porțiune de 300 de metri, am asfaltat anul trecut, am reparat pe o porțiune de drum pe care nu au avut loc lucrări de introducere a apei și canalizării, și aici vorbesc de strada Cuza Vodă”.
Să sperăm că nu e doar un subiect de campanie, gen doi se ceartă… iar al treilea, adică petroșenenii, n-ar avea nimic de câștigat dintr-o simplă ceartă! Ce este clar pentru toată lumea, strada Lunca, ce trece prin fața stadionului și ce duce către gară, dar și spre destule obiective industriale, atâtea câte sunt ele la acest moment, sau către unitatea de pompieri, este praf și pulbere și trebuie cumva reabilitată. La fel și străzile Cuza Vodă și Cărbunelui. Că oamenii de-acolo așteaptă cât de repede produsul final al acestei dezbateri și putem spune că s-au chinuit destul, ani de zile, pe acele străzi rupte și vai de mama lor… Din punct de vedere politic, există și riscul ca atunci când doi se ceartă să câștige al treilea…