Pentru că îi pasă de oameni şi nu s-a mânjit politic şi...

Pentru că îi pasă de oameni şi nu s-a mânjit politic şi administrativ ca Bebe Nica, / Sindicatul „Noroc Bun” stopează definitiv insolvenţa CEH

Timp de citire: un minut
Nu mai e un secret pentru nimeni că Sindicatul Noroc Bun a rămas singura entitate sindicală căreia îi pasă de oameni şi de viitorul mineritului şi care se luptă pentru ieşirea din insolvenţă a CEH, fapt care poate însemna păstrarea locurilor de muncă nu doar a membrilor săi de sindicat. Ieri, Curtea de Apel Alba Iulia a admis, printre altele, şi apelul Sindicatului Noroc Bun, sentinţa fiind definitivă.
Ing. Adrian Jurca, preşedintele Sindicatului Noroc Bun şi artizanul acestei victorii sindicale de proporţii în folosul angajaţilor CEH, a făcut public următoarele: „Primul efect al admiterii apelului Sindicatului Noroc Bun de către Curtea de Apel Alba Iulia faţă de cererea CEH de intrare în insolvență este că nu mai avem administrare specială. Adică, Bogdan Stănescu nu mai conduce CEH, iar actele semnate de acesta devin nule de drept. Tot nulă de drept devine începând de astăzi (ieri – n.r.) numirea lui Melczer, Nica şi Giurgiu în fruntea CEH.
Ministerul Energiei trebuie să numească urgent un Consiliu de Administraţie, care, la rândul său, să decidă o nouă conducere. Sunt curios dacă ministrul Energiei îi va numi din nou pe Melczer şi Nica, având în vedere conflictul penal de interese în care aceştia se află, mai ales că am sesizat în acest sens Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani şi DNA”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii