Pe urmele paşilor istoriei Marii Unirii şi celor patru Sfinte Cruci montate pe patru vârfuri de munte de Nicolae Gui

La sugestia petrileanului Nicolae Gui, ctitor de mănăstire pe Cheile Jieţului, mai sus de Groapa Seacă, am plecat împreună, sâmbătă, 10 noiembrie, pe o vreme splendidă să vedem cele patru troiţe din vârfurile a patru munţi ce aparţin Parângului, ridicate de el în vară şi sfinţite tot atunci, cruci măreţe ce stau în An Centenar exact în apropierea bornelor fostului hotar care despărţea România în urmă cu 100 de ani de Imperiul Austro-Ungar. 

Am ridicat mănuşa la provocarea făcută
A fost o provocare benefică, pe care am acceptat-o, deşi ştiam că în câteva ceasuri trebuia să străbatem distanţa pe DN 7A până în plai, acolo unde se termină judeţul Hunedoara şi începe hotarul Vâlcei. Iar de-acolo, să urcăm şi să coborâm cale de peste 25 de kilometri, pe drumuri forestiere sau drumeaguri de munte, patru munţi falnici, aflaţi la peste 1.800-1.850 de metri. Toate acestea, într-o maşină de teren 4×4 de producţie japoneză, dar fabricată acum 18 ani.

Mănăstirea Groapa Seacă
Plecarea până în plai am făcut-o pe ruta obişnuită, cale de peste 21 de kilometri, pe un drum prost şi foarte prost: Petroşani-Jieţ-Groapa Seacă (Cheile Jieţului) – Mănăstirea de maici Adormirea Maicii Domnului-plai. Am făcut o singură oprire, la mănăstire, unde n-am stat mult. Am avut timp să rostim o rugăciune şi să admirăm capodopera monahală din mijloc de munte şi tot ce s-a construit auxiliar pentru ca maicile şi cei ce merg acolo să se simtă cât mai bine şi cât mai aproape de Dumnezeu. „În principiu, totul este cam gata. De curând, am adus parchetul ce urmează să-l montăm în perioada următoare. El este deja depozitat înăuntru sfintei mănăstiri”, ne-a spus Nicolae Giu, văzându-ne că ne uităm la „grămada” de pachete de parchet aşezată într-o latură a interiorului mănăstirii.
Frumuseţea mănăstirii poate fi văzută încă de pe drum. Însă ca să puteți admira adevărata frumuseţe trebuie neapărat să opriţi şi să intraţi în ea. Pictura este extraordinar de bine realizată, acurateţea culorilor şi claritatea imaginilor dându-i un aer plăcut, dumnezeiesc, în condiţiile în care albastrul azur, albul şi culorile calde sunt nelipsite pe tot cuprinsul boltei şi pereţilor, Brâncovenii martiri, că tot am început cu o filă de istorie, fiind şi ei la loc de cinste.

Cu japoneza în „Safari Parâng”…
Plecăm după câteva minute din acest colţ de Rai şi ajungem după vreun sfert de ceas, poate mai repede, sus în plai, luând-o la un moment dat în stânga, pe un drum forestier „ameţitor” de-a dreptul – şi la propriu şi la figurat. „Cum urcăm pe drumul ăsta, că-i de groază? Poate cu tancul cu şenile…”. „Urcăm cu tancul ăsta japonez, nicio problemă. O să vedeţi de ce-i în stare imediat!”, îmi spune calm şi zâmbăreţ Nicolae Gui.
Într-adevăr, după câteva manevre făcute, şoferul nostru intră pe drum în forţă, cu viteză mică, maşina urcă fără probleme chiar şi pe o pantă unde înclinarea ei, ajunge probabil la 90 de grade. Drumul prost şi foarte prost, cu multe şanţuri şi bolovani ieşiţi de-a dura din pământul puţin lutos, face ca din secundă în secundă să ne balansăm în maşină huţa, ca bebeluşii în leagănul lor. „E mult de mers?”, întrebăm, în timp ce străbatem o pădurice de copaci cu trunchiul gros, conifere în general, dar şi stejari sau alte soiuri. „Este ceva… În total sunt vreo 25-30 de kilometri, dar cu viteza asta facem ceva timp, că mai repede nu se poate. Avem de urcat până sus, în vârful muntelui, unde veţi vedea ce frumos se vede, iar de-acolo, pe coamele acestor munţi, până la prima Cruce. Câteva zeci de minute durează”, îmi răspunde călăuza şi totodată şoferul japonezei.

„Pe-un picior de plai, pe-o gură de Rai…”
A durat ceva până am ajuns sus, drumul la un moment dat fiind din ce în ce mai abrupt, dar şi mai îngust. Practic e mult spus drum, dar aşa-i pe munte, că n-o fi ca pe autostradă… Odată ajunşi sus, parcă totul se luminează. Nu mai vorbim de pădure, ci numai de păşune şi gol alpin, soarele fiind destul de pătrunzător şi de fierbinte pentru luna în care suntem. „Uitaţi, sunt 16 grade afară, în vârf de munte! Aşa ne arată termometrul… Aşa ceva eu nu am prins niciodată în noiembrie în Parâng şi credeţi-mă că am umblat munţii ăştia în lung şi în lat, atât pe jos, cât şi cu maşina. Se întâmplă ceva cu vremea, nu e de bine, părerea mea, dar n-avem ce face, aşa vrea Dumnezeu!”, spune Gui.
Mergând pe coama munţilor Parâng, admirăm peisajul. Viteza mică face să putem vedea tot. Nu ne mai săturăm de privelişti, atât în faţă prin parbriz, cât şi pe geamul lateral putând fi văzut ce înseamnă minunăţia naturii la doi paşi de casă, Creatorul fiind darnic cu zona noastră, parcă mai mult ca oriunde. Din mersul maşinii, pe dreapta, vedem lacul Vidra. La acea oră, şi din cauza reflexiei razelor solare lacul are trei forme de albastru, de la închis în partea de sus cum priveam, la deschis în partea de mijloc şi la un albastru spre alb în partea de jos a priveliştei. Trecem pe lângă o stână părăsită pentru că ciobanii, firesc, au coborât demult din munte cu animalele, vedem în depărtare o alta, mai urcăm o coamă ce în vară era locul de păscut al mioarelor şi ajungem încet, dar sigur, la prima Troiţă, în Vârful Scovearga.

Prima Cruce
Crucea nu este mare, dar nici mică. Este din lemn trainic şi este sculptată. Ideea de a pune un mesaj cu cine s-a străduit să pună această Sfântă Cruce în vârf de munte, de ce şi când s-a întâmplat asta, toate scrise pe o tablă de inox montată la bază, este bună. În sensul că fiind vorba de inox, rugina nu va prinde, iar faptul că cei ce vizitează acele locuri, mulţi tineri, iubitori de munte, împătimiţi, veniţi din toate zările vor afla, poate, peste zeci de ani, pentru prima dată de Anul Centenar şi de istoria de 100 de ani a României Mari este cu atât mai înţelept.
„Cu ocazia împlinirii Centenarului României, pe data de 1 Decembrie, de Ziua Naţională, împreună cu familia ne-am dorit să facem ceva deosebit în acest an, care să marcheze acest eveniment şi care să rămână generaţiilor care vin, în amintirea istoriei noastre şi a înaintaşilor care au făcut acest colosal act de unificare a regiunilor ţării. Astfel, am comandat să fie lucrate patru Sfinte Cruci, patru Troiţe, pe care le-am montat ulterior pe patru vârfuri de munte din Parâng, vârfuri ce se află în imediata apropiere a locului unde, cândva, exista graniţa între România, formată din Ţra Românească şi Moldova şi Imperiul Austro-Ungar care cuprindea şi Ardealul, Transilvania noastră dragă! La câteva zeci de metri de această Cruce, se poate vedea ce a mai rămas din bornele ce delimitau cele două ţări. Am trecut în mersul nostru cu maşina chiar pe lângă fundaţia unde păzeau grănicierii şi unde aveau un fel de mică cazarmă ca să-i apere de ploi, vânt şi ninsoare. Datorită faptului că aici, pe această graniţă, exact ca în Pasul Vâlcan sau Straja, ostaşii români au avut lupte pentru eliberarea României de sub jugul austro-ungar, am hotărât să pun aceste patru Cruci”, ne-a spus interlocutorul nostru la faţa locului.
Ca şi pe celelalte trei Cruci pe care le-am văzut ulterior, stătea scris şi pe acestă primă Cruce văzută următoarele: „Această Sfântă Cruce a fost ridicată de către familia Gui Ioan Niculae în memoria eroilor căzuţi pentru apărarea Patriei şi a acestor meleaguri şi împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire a României Mari. 18.06.2018”.

Troiţele – montate în aceeaşi zi
Toate cele patru Cruci au fost montate în aceeaşi zi, deşi între ele, cu urcările şi coborârile de rigoare e cale de maşină de circa 25-30 de km! „Toate patru sunt montate pe vârfuri de peste 1.800 de metri. Aceste Sfinte Cruci au fost realizate de către sculptorul Traian Grunţă. Apoi, eu şi cu un văr de-al soţiei mele, Nicolae Păun, le-am montat într-o singură zi pe toate. La bază am pus ciment sau pietre, ca să nu se apropie animalele care pasc, cum ar fi oile, caii sau mai ştiu eu ce animal. Doi Nicolae, cum s-ar zice, au montat Crucile într-o zi. După care, tot într-o zi, au fost Sfinţite în vară de către părintele protopop de Valea Jiului, preotul Petrache Creţu, împreună cu părinţii Călin Nicolae Tănase şi Ciprian Marton de la Biserica “Sfânta Varvara” din Petroşani.

A doua Cruce – Vf. Capra
Am lăsat în urmă primul vârf de munte şi ne-am îndreptat spre Vârful Capra din Munţii Şureanu, acolo unde ne aştepta cea de-a doua Cruce din itinerarul nostru. Priveliştea era tot aceeaşi, adică superbă, iar „japoneza” nu dădea defel semne de oboseală, cum nici şoferul.
Ajunşi în Vârful Capra, am primit toate explicaţiile necesare de la un om al locului, care cunoaşte fiecare palmă de munte: „Avem o privelişte perfectă spre Parângul Mic şi Parângul Mare, Coasta lui Rus, jos, la bază, se vede Sfânta Mănăstire de la Groapa Seacă… Priviţi ce frumos se vede de-aici, inclusiv drumul ce urcă-n plai! Apoi, în partea dreaptă se vede Vârful lui Pătru, jos se vede puţin din Petrila, iar un pic mai la dreapta se vede Cimpa şi Muncelul Jieţului. În partea cealaltă, mai la dreapta, vedem până la Baru Mare… Vă vine să credeţi? Uitaţi, Paroşeniul, acolo, departe… se ridică negureala şi acum se vede tare fain! Mai încolo se vede şi Retezatul, iar acolo, uitaţi, Vârful Straja! Suntem sau nu azi stăpânii munţilor? Că vedem tot de-aici, uitaţi ce frumos e! Aproape că se vede până la Orăştie! Hai să ne întoarcem şi în partea cealaltă… Uitaţi, acolo sunt Munţii Lotrului, şi după cum vedeţi se vede Transalpina, care e închisă acum. Dar de la următoarea Cruce vom vedea mai bine Drumul Regelui şi Lacul Vidra”, mi-a explicat Nicolae Gui.

Crucea nr. 3 – tot la Scovearga, dar pe un alt vârf
După un drum nu foarte lung am ajuns şi la Crucea cu numărul trei. Montată tot pe Muntele Scovearga, dar pe un alt vârf al său, după cum ne explică petrileanul. De aici se vede foarte clar drumul de la Obârşia Lotrului şi, mai ales, Lacul Vidra. Este perfecţiunea întruchipată această imagine şi nu scăpăm ocazia să facem mai multe poze. Ce mică pare lumea de sus! Şi lângă această Troiţă există semnele fostei graniţe, pietrele de hotar sunt mărturie până azi! Istoria, iată, e prezentă şi pe culmile Munţilor Parâng, munţi impunători şi pe care mulţi din Vale, nu mai vorbim de ceilalţi veniţi din alte zări, poate că nu-i cunosc nici pe sfert (este clar, Munţii Parâng nu înseamnă doar staţiunea Parâng şi zona Rusu, ei înseamnă cu mult mai mult şi ar fi bine, vara, să vă faceţi timp să-i vizitaţi, că merită din plin!). Şi de-aici priveliştea ne arată două stâne, acum părăsite până la primăvară. Liniştea deplină, spartă uneori de vreun avion trecător pe cer, sau de zgomotul vreunui corb ori uliu ce planează în căutarea hranei, te face să te simţi parcă pe altă lume. Uluitor ce linişte poate să fie pe munte!

A patra Cruce – pe Vf. Cibanu
În jurul orelor 15:30 am ajuns şi la ultimul obiectiv al nostru: Vf. Cibanu. Asta nu înainte să coborâm din nou în plai, la DN 7A, pe o altă rută faţă de care venisem şi să urcăm pe un drum forestier la fel de periculos şi de înclinat, poate chiar mai rău decât celelalte! Şi aici există urme lăsate de fosta graniţă. Undeva, la vreun kilometru de Crucea montată, există şi urmele tranşeelor de apărare. O zonă la fel de splendidă ca şi primele vizitate, ba poate chiar mult mai frumoasă, de unde se vedea foarte bine tot traseul ce l-am făcut înainte. Muntele Cărbunele, un munte rotund ce aparţine de judeţul Gorj, stă de strajă exact în faţă cum te uiţi.
Crucea aceasta avea şi un Tricolor pe ea. Din păcate, vântul a smuls jumătate din tabla ce acoperea Crucea, astfel că Nicolae Gui îşi va mai face un drum „până nu vine ninsoarea şi înainte de 1 Decembrie” să repare stricăciunea făcută de vânt, după cum ne-a spus. Însă Tricolorul Românesc a rezistat cu brio din vară şi până acum, cu toate rafalele de vânt şi ploile ce au căzut! Semnul că victoria românilor place şi naturii!

A cincea Cruce ridicată acum 13 ani tot de Nicolae Gui este lângă Lacul Roşiile!
Trebuie menţionat, pentru că ne apropiem de încheiere, că în 2005 Nicolae Gui a mai ridicat o Sfântă Cruce lângă Lacul Roşiile, tot în Parâng, „în locul unde s-a prăbuşit acel avion de care ştie toată lumea”. „Am fost anul trecut cu domnul Părău la ea să o vedem, e bine, Crucea e acolo şi mă bucur că a rezistat!”.
Aşa s-a încheiat o zi minunată, care îmi va rămâne de-a pururi în minte şi pentru care merită să trăieşti! Dumnezeu, prin Crucile acestea şi prin altele, cum e şi cea mare din Straja-Vâlcan, să ne vegheze şi să ne apere Valea şi pe noi pe toţi. Încă de pe acum: „La Mulţi Ani, România Mare!”.