Prefectul județului, Călin Petru Marian, a convocat, la începutul săptămânii, o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara (C.J.S.U.), pentru a analiza împreună cu membrii comitetului și cu autoritățile locale starea tehnică a adăposturilor de protecție civilă din județul Hunedoara.
În urma discuțiilor, C.J.S.U. a adoptat o hotărâre privind aprobarea „Planului de măsuri pentru aducerea în stare de operativitate a adăposturilor de protecție civilă neoperative din județul Hunedoara”.
Planul de măsuri prevede, printre altele, identificarea soluțiilor tehnice și estimarea unui necesar de fonduri financiare pentru remedierea deficiențelor existente la adăposturile de protecție civilă și aducerea în stare operațională a acestora.
BIROUL DE PRESĂ AL PREFECTURII HUNEDOARA