Parângul Night Challenge, o reușită

Parângul Night Challenge, o reușită

Timp de citire: 3 minute

Parângul Night Challenge, o competiție de tip VERTICAL RACE, nocturnă, organizată de A.S. Bike & Run Petroșani, cu două categorii de concurs, alergare și schi de tură, și-a desemnat câștigătorii. În acest an au fost peste 100 de concurenți din toată țara. Aceștia au animat, în weekend-ul trecut, Parângul în nocturnă, concursul având deja mare căutare, aflându-se la cea de-a a IV-a ediție.

Organizatorul concursului, Avram Iancu, omul care și-a îndeplinit visul de a traversa înot Canalul Mânecii, a declarat: „Am premiat atât tinerii, cât şi veteranii. Dorim ca toată lumea să fie animată şi să lupte pentru o miză. Categoriile cu o mai mare concurență au fost mai bine premiate decât cele unde concurența a fost mai slabă”. Dacă la alergare premiile au fost 500, 400 și 300 de lei pentru cele trei poziții, premiile la schi au fost 300, 200 și 100 de lei. Ca bonus, în acest an s-a acordat un premiu pentru cel mai bun timp, la masculin, al unui alergător stabilit în Valea Jiului și un premiu de 200 lei pentru cel mai bun timp al unei alergătoare stabilite în Valea Jiului. Marele premiu de 1.000 de lei oferit pentru recordul de timp (40:57) nu a fost câștigat.

Clasamentul final al concursului :

– Szobolch Gyorgy (45:57) pe primul loc la Run Masculin (-35 ani), urmat de Tamas Bogya (46:55) și Leonard Mitrică (47:27).

– La Run Masculin (+35 ani), pe primul loc s-a clasat Florin Munteanu (47:16), urmat de Ștefan Veress (53:34) și Tecar Tănase (57:20).

– La Run Open Feminin pe primul loc Ingrid Mutter (56:39) urmată de Crina Buzgan (1:06:06) și Bogya Yana (1:10:17).

– La Schi Masculin (-35 ani) pe primul loc s-a clasat Anicăi Valentin(1:08:58).

– La Schi Masculin (+35 ani) pe prima poziție Constantin Dascălu (1:09:33), urmat de Radu Ciulei (1:14:39) și Laurențiu Vezențan (1:16:36).

– Schi Open Feminin, prima clasată Băra Andreea Raluca (1:49:49).

Concursul s-a bucurat de susținere din partea a numeroși sponsori, organizatorii dorind să le mulțumească tuturor.

De menționat faptul că data organizării concursului din acest an, 18 februarie, a coincis cu ziua de naștere a lui Avram Iancu.

„Am aşteptat cu drag acest eveniment, mai ales că are o însemnătate deosebită pentru mine, deoarece anul trecut la cea de-a 3-a ediţie de Parângul Night Challenge am participat pentru prima dată la o competiţie de alergare montană. Pe acest traseu nocturn de 4,5 km cu diferenţă pozitivă de 1.000 de metri, am trăit multe stări, de la suferinţă la dorinţa de a fi cât mai sus în clasament. Anul acesta m-am aliniat la start, alături de alţi concurenţi din toată ţara, cu mai mult curaj şi încredere în mine, şi după 1 h 6 min de luptă cu zăpada şi gheaţa am reuşit să cuceresc vârful Parângul Mic şi să mă clasific pe locul 2 la open feminin. Mulţumesc din suflet organizatorilor, şi anume AS Bike & Run Petroşani pentru efortul depus în organizarea acestei competiţii, ei au avut grijă ca fiecare dintre noi să se simtă bine şi să se bucure din plin de atmosfera evenimentului. Nu pot să nu remarc faptul că am fost foarte încântată să primesc şi premiu pentru cel mai bun timp înregistrat de o alergătoare din Valea Jiului. În istoria acestui eveniment a rămas şi faptul că, alături de o mulţime de participanţi îndrăgostiţi de alergare, Avram Iancu şi-a adăugat încă o filă în calendarul vieţii. Noi îi dorim mulţi ani sănătoşi şi plini de realizări frumoase”, a declarat Crina Buzgan, una dintre medaliatele competiției.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii