Salvamontistul Dumitru Bîrlida ne-a spus duminică dimineaţa că în Parâng a nins destul de mult în numai câteva ore din noaptea de sâmbătă spre duminică, la orele 9:00 stratul de zăpadă aşezat pe sol fiind de circa 40-50 de centimetri.
„Problema nu ar fi că ninge, sau că a nins, că noi cu toţii ne bucurăm de zăpadă şi ne dorim să fie cât mai multă, problema e că vântul viscoleşte tare zăpada şi astfel cei care doresc să se bucure de zăpadă nu prea o pot face. Aşteptăm să se liniştească vântul. În plus, mai există şi problema defecţiunii electrice, astfel că momentan nicio instalaţie pe cablu nu poate funcţiona, deci nici telescaunele, cei de la Enel fiind de la primele ore ale dimineţii pe traseu încercând să remedieze problema. Din câte ne-au spus, vom avea curent în cursul zilei de duminică, dar încă nu se ştie la ce oră mai exact. Aşteptăm”, a declarat, pentru ZVJ, Dumitru Bîrlida.
În altă ordine de idei, salvamontiştii susţin că această zăpadă, chiar dacă a căzut din abundenţă, nu va ţine mai mult de o săptămână: „Acum este peste un metru, poate chiar şi doi în multe locuri, este deja un strat sănătos de zăpadă la peste 2.000 de metri altitudine. Dar viscoleşte şi e foarte frig, de aceea nu recomandăm sub nicio formă cuiva să se avânte pe-acolo. Strict interzis! În staţiune acest strat de zăpadă va ţine câteva zile de la momentul opririi ninsorii, aşa se întâmplă de fiecare dată. Dar dacă peste vreo 10-15 zile va mai ninge şi va fi o temperatură cât de cât spre zero grade, atunci cu siguranţă vom avea un sezon de schi ideal. Doamne ajută să fie aşa!”.
Încheiem prin a spune că duminică şase salvamontişti, trei în staţiune şi trei la punctul din oraş, erau pregătiţi să acorde intervenţie de urgenţă în caz de probleme. Până la orele 9:00 în Parâng sau Şureanu a fost linişte, salvamontiştii neavând probleme în zilele de vineri şi de sâmbătă. Să sperăm că nici duminică n-au fost.