O televiziune din Coreea de Sud a filmat un documentar în Geoparcul...

O televiziune din Coreea de Sud a filmat un documentar în Geoparcul Dinozaurilor

Timp de citire: 2 minute

Pe parcursul unei zile, teritoriul Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului a fost platoul de filmare pentru un documentar ce urmează să fie realizat de o televiziune din Coreea de Sud. Profesorul de paleontologie dr. Min Huh de la Chonnam National University și directorul Geoparcului Internațional UNESCO Mudeungsan din Coreea de Sud a venit în România însoțit de o echipă de filmare a televiziunii sud-coreene MBC, specializată în realizarea de documentare. Echipa de filmare coreeană realizează o serie de documentare în cinci dintre cele 74 de geoparcuri UNESCO din Europa și la sediul UNESCO al geoparcurilor internaționale din Paris, iar geoparcul din Țara Hațegului s-a numărat printre ele.

Pe parcursul unei zile, profesorul Min Huh și echipa sa de filmare au mers la punctele de vizitare din Geoparc și s-au întâlnit cu partenerii Geoparcului și cu reprezentanții comunităților locale de aici. Primul obiectiv vizitat a fost expoziția ”Balauri, dragoni dinozauri” de la sediul Geoparcului din orașul Hațeg, unde au aflat detalii despre dinozaurul vedetă al acesteia – Balaur bondoc și despre modul în care le sunt prezentate turiștilor informații despre geologia zonei și conceptul de geoparc UNESCO. În comuna Densuș, echipa din Coreea de Sud a primit informații despre vulcanii și Marea Tethys din vremea fostei Insule a Hațegului și a întâlnit-o pe mascota Andi Andezit chiar la ea acasă, la Casa Vulcanilor. Tot la Densuș, oaspeții au vizitat monumentul emblematic al comunei – Biserica Sfântul Nicolae și au aflat cum un lăcaș de cult poate reprezenta și o veritabilă lecție de geologie oferită de diversitatea tipurilor de roci utilizate la construcția sa. Și Biserica Reformată – Calvină din Sîntămăria Orlea i-a impresionat pe vizitatorii străini prin arhitectură, picturile din interior și prin faptul că, de-a lungul timpului, a fost lăcaș de cult pentru enoriași de religii diferite.

Un alt obiectiv special a fost geositul ”La scoabă”, din satul Sînpetru, comuna Sîntămăria Orlea, locul în care au fost descoperiți primii dinozauri din Țara Hațegului. După ce a aflat informații despre acest geosit, profesorul de paleontologie Min Huh a declarat că este ”unul dintre cele mai interesante situri fosilifere cu dinozauri din lume”. Ultimele obiective vizitate de echipa din Coreea de Sud au fost Casa Dinozaurilor Pitici și Casa Tradițiilor din Sînpetru unde gazde le-a fost primarul comunei Sîntămăria Orlea, Dumitru Oprean, și o parte dintre membrele Asociației Femeilor din Santamaria Orlea, cele care i-au invitat pe oaspeți și la o degustare de produse tradiționale românești făcute în gospodăriile lor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii