O propunere pertinentă a ZVJ către Consiliul Local Petroşani: Schimbarea denumirii străzii...

O propunere pertinentă a ZVJ către Consiliul Local Petroşani: Schimbarea denumirii străzii Progresului (din Bosnia) cu… Regresului (II)

DISTRIBUIȚI

Continuăm reportajul din Bosnia. Cazuri şi necazuri, lume tristă, oameni fără locuri de muncă marea majoritate, bosniecii fiind la acest capitol probabil cei mai oropsiţi petroşeneni. Mulţi nu au carte, doar patru sau opt clase, destui sunt bolnavi încă de tineri din cauza condiţiilor inumane în care trăiesc. 
„Taie frunză la câini” 
Cei cu puţină carte au calificare pe meserii care nu se mai caută. Unii au lucrat la mină ca simpli vagonetari, sau lăcătuşi, puţini la brigadă. „Eu nu am ce să mai fac cu meseria de lăcătuş. Am plecat cu ordonanţă, că oricum mă dădeau afară dacă mai stăteam. Am fost plecat prin ţară, am lucrat la o vie, la o fermă. Dar şi acolo, nu întotdeauna ne plăteau sau nu ne dădeau toţi banii, că dacă te vede mai amărât îşi bate joc de tine. Aşa-i peste tot… Acum tai frunză la câini, nici măcar paznic n-am putut să mă angajez, că au zis că sunt bolnav”, ne spune Fane.
A făcut armata cu colegul Olteanu
Încet, încet, oamenii se adună în jurul nostru, fiecare dorind să-şi spună necazul. La un moment dat, suntem strigaţi de omul care stătea în iarbă, de care am făcut vorbire în articolul de ieri, cel cu piciorul amputat şi cu probleme locomotorii. „Domnule, la ziar mai există Gheorghe Olteanu?”, ne întreabă omul. „Da, cum să nu, Ghiţă Olteanu, cel mai bun reporter din Valea Jiului, e colegul nostru. Locuieşte în Vulcan”. „Am făcut armata cu el la pompieri, la Craiova şi la Calafat. Mă numesc Tiberiu Ioja şi am 60 de ani. Să-i transmiteţi salutări!”. „O să-i transmiteţi dumneavoastră printr-un material scris, vă promitem, iar Ghiţă va vedea cu siguranţă”. „Mulţumesc!”.
Handicap accentuat în loc de handicap grav, acoperiş spart, apă pe pereţi, igrasie de nesuportat…
După acest dialog, intervine şi Ionela Coroiu, o altă locuitoare de pe strada cu nume de „progres”. „Vorbesc în numele lui soacra-mea, Ana Coroiu, care locuieşte la nr. 7/ 4, care e o persoană cu handicap, suferă de oligofrenie acută, plus alte boli, vai şi amar. Vă invit să mergem la ea acasă, să vedeţi în ce condiţii trăieşte şi ce s-a întâmplat după potopul de acum o lună cu casa. Am depus cerere să i se dea ajutor de urgenţă şi mi-au spus că se aşteaptă să vină banii de la guvern şi că nu se ştie când vin banii şi dacă mai vin. Ăsta e răspuns pentru o femeie amărâtă care stă într-o casă a primăriei în chirie, bolnavă şi vai de ea?! Păi, cum să trăiască femeia asta acolo? Să veniţi să vedeţi cum stă pe prispă, că în casă, din cauza apei de pe pereţi şi igrasiei care s-a produs, abia mai poate respira!”.
În circa trei minute, după ce am urcat un mic deal pe o uliţă de ţară înghesuită şi după ce am trecut pe o cărare pe lângă un gard, am ajuns la locul cu pricina. Într-adevăr, o femeie în vârstă, slabă şi cu probleme de orientare şi multe altele, stătea pe prispa casei.
„Intraţi să vedeţi cum arată casa! Vă rog să fotografiaţi să vadă lumea cum o persoană care arată cum o vedeţi nu are nici măcar pensie de handicap grav, cu însoţitor, cum ar trebui, ci doar o pensie cu handicap accentuat, deci şi fără însoţitor! Uitaţi în ce condiţii stă după ce acoperişul a fost ciuruit de gheaţă. Şi când plouă apa intră prin tavan peste tot! E posibil aşa ceva? Că doar plătim chirie peste 80 de lei pe lună, prin contract, deci nu ar trebui să ne repare casa? Măcar acoperişul, cum am cerut, dacă nu se poate mai mult, că înţelegem că şi alţi oameni au probleme şi trebuie ajutaţi, iar banii trebuie să ajungă la toată lumea”, ne mai spune femeia. Care ne spune cu sinceritate că a primit de la primărie, pentru acoperiş,  10 milioane de lei vechi. „Noi am primit 1.000 lei, deşi ne-a costat peste 3.000 lei toată reparaţia, că m-am dus cu chitanţele să vadă cât au costat materialele. Dar ei, care e un caz disperat după părerea mea, de om de 68 de ani cu handicap, culmea, vedem că nu-i dau nimic!”.
„Plouă întruna, e dezatru, nu se poate. Uitaţi tavanele, uitaţi pereţii… vedeţi, nu putem aproape respira, deşi uşa e larg deschisă şi geamurile la fel”, continuă nora femeii cât am intrat în casă să facem fotografii. Într-adevăr, deşi am stat doar două minute, mai-mai să ne sufocăm cu camera foto în mână, un loc unde niciun om nu ar putea trăi. Şi totuşi, sunt suflete nefericite care n-au ce face şi trebuie să stea în astfel de clădiri, în timp ce statul nu le acordă o atenţie nici cât pentru un pahar de seminţe… Cum poate fi atât de inuman să nu ajute astfel de persoane? Cum să-i dai bietei femei, tu, doctor, doar calificativ de handicap accentuat, când de la o poştă se vede starea acestuia? Cum să nu trimiţi o echipă de lucrători unei astfel de persoane să-i repari cât de cât acoperişul, măcar să n-o mai plouă? Cum să ignori, tu instituţie a statului sau caritabilă, începând de la pomposul nume „protecţia socială” din primării şi până la „Crucea Roşie” sau „Caritas” un mic ajutor lunar, care să constea în medicamente, hrană, pături, bunuri? Ce se întâmplă cu instituţiile şi de ce parcă sunt paralizate, să nu zicem indiferente? Nu mai există chiar deloc suflet, milă, compasiune, sentimentul datoriei?
Cu folia pe casa primită de la primărie, dar după constatarea „comisiei” n-are suficiente pagube încât să primească ajutor de reparaţii!
Peste gard, auzind despre ce este vorba, vecinul doamnei Coroiu a venit imediat către noi. „Bună, dacă sunteţi de la presă, vreau să veniţi şi la mine, să vă arăt cum a plouat în casă. Iar dacă vă uitaţi, de aici nu se vede, poate din faţă, o să vedeţi că am pus pe casă o folie. Cu folia pe casă stau în chirie de la primărie. Şi mi-a venit comisie să constate pagubele, după ce am făcut cerere, şi mi-au trimis apoi un răspuns că nu se justifică cererea mea deoarece pagubele nu sunt mari. E o măgărie fără margini şi e strigător la cer! După ce că le-am plătit vreo 31 de milioane penalităţi, că am preluat chiria de la părinţi, care au decedat (eu aici m-am născut şi am crescut), acum îmi spun că nu s-a terminat, că mai trebuie să plătesc alte vreo 30 de milioane de lei, că alea au fost doar penalităţile. Pe ce să plătesc, dacă nu muncesc decât cioban la oi şi nu tot timpul, numai când au nevoie? Pe ce? Că am patru clase şi nu mă angajează nimeni. Numai eu ştiu cum am plătit acei bani, acum iar alţii… Iar când mă duc cu un necaz, că-mi plouă în casă, zic că nu se justifică, că nu sunt destule stricăciuni… Dar mâine m-am înscris în audienţă la domnul primar… poate el să mă ajute, să-mi facă dreptate. Dacă nu, nu ştiu ce o să fac, că vine iarna şi îi vai de noi aici, la casele astea”, ne spune cu amărăciune ciobanul Alexandru Pârvu. După care se duce în casă şi ne aduce hârtia primită, semnată de şeful DAS, Cristina Mraz.
Cine se bagă să-i ajute îşi va face cu adevărat pomană…
Plecăm, după ce facem câteva poze şi în casa familiei Pârvu, cu un gust deosebit de amar. La întoarcere, grupul de oameni cu care am stat de vorbă era tot acolo. Oamenii discutau şi iar discutau, punându-şi speranţa că necazurile lor vor fi auzite de cineva. Unii, mai puţin optimişti, dădeau agitaţi din mâini şi le spuneau celorlalţi: „Vezi de treabă, că dacă scrie ce? Nu se rezolvă nimic, că pe toţi îi doare undeva că ţie îţi plouă în casă sau n-ai ce mânca…”. Să sperăm că, totuşi, cineva cu suflet şi putere de decizie va ieşi din amorţeală şi va face ce trebuie, ajutând măcar cu puţin pe aceşti oameni care fac parte din comunitatea noastră. Poate văzând acest material, oamenii bisericii, asociaţiile caritabile, oamenii de bine cu dare de mână din Valea Jiului sau Petroşani vor reacţiona mai repede şi îi vor ajuta. Cel puţin 20 de cazuri disperate am aflat doar noi într-o zi că sunt, dar câte alte zeci nu le ştim. Fie-vă milă de aceşti oameni disperaţi şi fără speranţe! Credeţi-ne, lucrurile stau de 10 de ori mai rău decât le-am putut descrie, iar la multe familii sunt copii şi bătrâni la mijloc! Dumnezeu să ne ajute pe toţi!
La un moment dat în spaţiu public a circulat ideea că doamnele, domnişoarele şi domnii consilieri locali petroşeneni îşi vor dona indemnizaţiile anul acesta în folosul semenilor lor care suferă în urma fenomenelor meteo extreme. Ideea ar fi bună, ţinând cont că în această campanie electorală, aleşii nu au cheltuit nimic de la ei (statul înapoindu-le tot din banii noştri banii cheltuiţi în campanie). Însă lăcomia unora nu le permite să facă acest gest umanitar. Ba mai mult, câte un bou de consilier mai şi rumegă în gura mare câte o ironie referitoare la donaţiile către oamenii necăjiţi, cum ar fi şi cei din Bosnia. Se ştie că boul mare balegă mult… (ZVJ)
Galerie foto

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii