„Dacă intri în orice magazin de mobilă din regiunea noastră este exclus să nu întâlneşti printre diferitele tipuri de garnituri, produse ale industriei republicane şi produsele locale. Ele sunt garnituri de mobilă produsă de industria locală. Printre întreprinderile de industrie locală producătoare de mobilă se remarcă în mod deosebit întreprinderea <<Vasile Roaită>> din Haţeg. Mobila executată aici a fost întotdeauna apreciată de cumpărători, fiind foarte solicitată. Acest lucru îl confirmă şi faptul că de la începutul anului şi până în prezent întreprinderea nu a primit nici o reclamaţie din partea organizaţiilor comerciale. Cum s-a ajuns la această apreciere binemeritată?
La începutul anului singurul produs al secţiei mobilă erau dormezele, de 80-130 cm care se executau după metode învechite şi din materiale nu prea corespunzătoare. Acest lucru influenţa în mod negativ asupra calităţii. De aceea, oamenilor le era jenă să scoată din întreprindere un produs care încă de la început ar fi fost respins de cumpărători. Pentru că erau la început de drum, comuniştii au considerat necesar ca problema calităţii dormezelor să constituie obiectul unei discuţii în cadrul organizaţiei de partid. Cu acest prilej s-au făcut numeroase propuneri privind înlocuirea talajului pentru umplutură cu deşeuri de lână şi bumbac şi cu iarbă de mare, aplicarea a două straturi de pânză hesian pentru dosuri cât şi aprovizionarea cu stofe şi pânză pentru feţe de bună calitate şi în culori cât mai variate.
Toate propunerile amintite au fost aplicate în practică. Acum, masa de umplutură a dormezelor este mult mai compactă şi nu se deformează. De asemenea, culorile feţelor sunt mai variate şi atrăgătoare iar arcurile se leagă cu o mai mare rezistenţă. E lesne de înţeles deci că o dată cu aceasta şi calitatea produselor a fost cu totul alta. De aceea, când pe poarta întreprinderii a ieşit primul lot de dormeze care s-au bucurat de aprecierea cumpărătorilor, muncitorii Constantin Petrescu, Ioan Părău, Tiberiu Grosman şi întregul colectiv de aici au simţit din plin bucuria datoriei împlinite.
Cu timpul, în faţa colectivului de aici s-a pus sarcina introducerii în procesul de producţie şi a altor sortimente de mobilă care să satisfacă cerinţele mereu crescânde ale populaţiei. Pentru prima dată s-a început, ce-i drept cam timid, came combinate tip I. Oamenii nu aveau o calificare corespunzătoare. Dar, printre ei s-au găsit şi muncitori cu mai multă experienţă ca Vasile Filipaş, Ioan Gabroveanu şi alţii care i-au ajutat să se califice şi să stăpânească cât mai bine meseria de tâmplar-mobile. Ei au acordat mai multă atenţie fazelor de lucru, ca fasonarea materialului, asamblarea pieselor, lustruitul etc. Cu timpul au început să lucreze garnituri şi mai complicate, ca de pildă camerele combinate de tip II a căror reuşită se datoreşte şi numeroaselor raţionalizări care s-au făcut aici.
Vasile Filipaş de pildă, a pus la punct o maşină de tipluit care permite ca găurile pentru asamblarea diferitelor piese să se dea cu mai multă precizie. Tot aici s-a conceput şi confecţionat cu posibilităţi locale un şablon elastic pentru lipirea furnirului pe piesele semirotunde. Raţionalizarea aparţine muncitorului Ioan Gabroveanu care în ultimul timp a mai introdus şi procedeul de lipire a hârtiei între piesele furniruite înainte ca acestea să fie puse la presa de încheiat. O atenţie deosebită o acordă muncitorii acestei secţii şi aranjării furnirului la toate piesele în raport de poziţia fibrelor cât şi lustruitului.
Strădania întregului colectiv se concretizează prin producerea unei mobile de bună calitate, executată cu gust, care se bucură de aprecierea unanimă a cumpărătorilor”. [„Drumul Socialismului”, Anul XII, 26 noiembrie 1960].