Municipiul Lupeni – excelență la capitolul învățământ

Municipiul Lupeni – excelență la capitolul învățământ

Timp de citire: 2 minute

La Lupeni, învățământul este tot mai aproape de nivelul de excelență. Și asta pentru că toate unitățile de învățământ au fost/ sunt în curs de modernizare. Milioane de lei din fonduri europene s-au accesat pentru ca, în Lupeni, activitatea didactică să se desfășoare conform ultimelor standarde europene. Întocmai ca afară.

În municipiul Lupeni nu mai există instituție de învățământ care să nu fie inclusă pe vreun proiect, sau deja în plin proces de reabilitare. Cadru didactic la bază, primarul Lucian Resmeriță a ținut foarte mult ca învățământul din municipiul pe care îl conduce să fie adaptat zilelor noastre. S-au accesat bani din toate programele existente care aveau fonduri disponibile pentru sistemul de învățământ.

„Se lucrează în acest moment foarte bine la toate instituțiile școlare. Din punct de vedere al volumului lucrărilor și al fondurilor europene pe care le-am atras în acest domeniu, pentru învățământ, cu siguranță municipiul Lupeni va excela curând în ceea ce însemnă dotările și școlile de pe raza localității. Vom avea cele mai bine pregătite și dotate școli dintr-un perimetru lung al zonei de Vest, și mă bucur că am reușit să atragem aceste fonduri. Suntem norocoși, de asemenea, că aceste echipe bune de implementare reușesc să le ducă la sfârșit. Este și asta o provocare foarte mare. Vedem foarte multe proiecte care nici n-au început, altele nu se vor finaliza din cauza constructorilor. Noi, cu siguranță, vom face în așa fel încât tot ce ține de Primăria municipiului Lupeni, fie că vorbim de POR, fie de PNRR, să fie realizate în proporție de 100%”, a spus primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

Lucrări de reabilitare, modernizare și dotare, unele finalizate sau în curs de realizare, sunt la Liceul Tehnologic, Școala Gimnazială nr. 1, Școala Gimnazială nr, 3, dar și la nr. 2. La acestea se adaugă cele două grădinițe aflate în prag de finalizare, pe „Viitorului” și „Tineretului.” Toate aceste proiecte derulate la instituțiile de învățământ au ca scop creșterea standardelor de calitate în educație și crearea unui mediu propice dezvoltării academice și personale a elevilor. Altfel este motivat să învețe un elev, sau să se dedice un cadru didactic, atunci când instituția de învățământ îndeplinește toate standardele europene. Mai mult, și costurile de întreținere a acestor clădiri vor fi diminuate pentru că în toate cazurile s-au aplicat soluții eficiente din punct de vedere energetic, contribuind practic și la protejarea mediului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii