Patrulările coordonate de ISU Hunedoara în localităţile din judeţ au fost eficiente. Totuşi eficienţa lor creşte dacă cetăţenii sesizează orice situaţie critică pe care o observă şi cer ajutorul autorităţilor.
Până în această dimineaţă 7 persoane au fost preluate de pe stradă din Vulcan, Petroşani, Hunedoara şi Prăvăleni şi Brad. Patru persoane au fost transportate cu hipotermie la Unitatea de Primiri Urgenţe, în timp ce alte 3 au fost cazate la centrele de primire.
La Brad un bărbat a fost găsit în curtea casei, în stare gravă, cu hipotermie şi cu un traumatism cranio-cerebral, şi transportat de SAJ cu o ambulanţă la Unitatea de Primiri Urgenţe. Un alt bărbat a fost preluat în această dimineaţă, în hipotermie şi stop cardio-respirator, din localitatea Prăvăleni, transportat la Centrul de Primiri Urgente din Brad, unde a fost resuscitat.
În total au fost efectuate 257 misiuni de patrulare pe timpul nopţii, în care au fost implicate forte din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (190 patrule), Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (36 patrule), Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (16 patrule), Poliţiei Locale (14 patrule) şi Inspectoratului de Politie Judeţean (1 patrulă).