La invitația Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea-Flaviu Bobora, va participa la Congresul European al Autorităților Locale, eveniment care se desfășoară la Cracovia.
Vizita are loc în baza relațiilor de buna colaborare dintre ADR Vest și Institutul de Studii Estice din Varșovia. La eveniment au fost invitați reprezentanții Consiliilor Județene din cele patru județe ale regiunii, membri în Consiliul pentru Dezvoltare Vest.
În cadrul Congresului vor avea loc peste 60 de workshopuri, discuții, ateliere, conferințe, prezentări și recepții. La propunerea Institutului pentru Studii Estice din Varșovia, se are în vedere o Dezbatere privind electromobilitatea la nivel local și prezentarea unor experiențe privind folosirea materialului rulant electric – tramvaie, troleibuze, autobuze în Regiunea Vest România și regiuni similare din Polonia.
Costurile deplasării sunt suportate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest.