Ministerul Sănătății / Nu a alocat un sfanţ Spitalului Municipal Vulcan

Ministerul Sănătății / Nu a alocat un sfanţ Spitalului Municipal Vulcan

Timp de citire: un minut

Trei spitale funcționează în Valea Jiului, toate cu nevoile lor, însă doar două au un ajutor în plus de la Ministerul Sănătății. Deputatul Carmen Hărău s-a interesat dacă acestea primesc finanțare din partea ministerului pentru investiții, și cam ce sume ajung în vistieriile acestora, știindu-se că orice spital are nevoie de bani pentru investiții.

În perioada 2014-2017, în limitele prevederilor bugetare aprobate în bugetele Ministerului Sănătăţii cu destinaţia cheltuielilor de natura investiţiilor, la solicitarea unităţilor sanitare şi cu avizul de cofinanţare al administraţiei publice locale, Spitalului de Urgenţă Petroşani şi Spitalului Municipal Lupeni le-au fost alocate prevederi bugetare în sumă totală de 24.615.000 lei pentru dotarea cu aparatură şi echipamente medicale şi pentru lucrări de intervenţii de natura reparaţiilor capitale.
Spitalul Municipal Vulcan s-a descurcat cu banii veniți din contractul cu CAS și ce a mai primit de la administrația locală, pentru că nu a primit niciun sfanț pentru investiții.
Spitalului de Urgenţă Petroşani i-au fost alocate şi finanţate pentru cheltuieli de natura investiţiilor, prevederi bugetare în sumă totale de 24.418 mii lei, din care 7.919 mii lei pentru dotarea cu aparatură şi echipamente medicale. Suma de 16.499 mii lei a fost pentru lucrări de intervenţii de natura reparaţiilor capitale, reparații care durează deja de doi ani, și care se derulează greu din cauza finanțărilor greoaie.
Spitalului Municipal Lupeni i-au fost alocate și finanţate pentru dotarea cu aparatură şi echipamente medicale prevederi bugetare în sumă totale de 197.000 lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii