„Altă dată, oarecum, acest cuvânt <<Minier>> a avut un răsunet. Altă dată, minierul a fost mândru de meseria lui. Altă dată pare-se că mina a fost un punct de atracţie pentru muncitori.
Dar, ce s-a întâmplat acum? De ce meseria de minier nu mai este căutată? Iată în câteva cuvinte un mic istoric.
Atunci când ţara era capitalistă era în plină dezvoltare, când fabricile care se ridicau tot mai multe la număr şi cereau din ce în ce mai multă materie primă şi combustibil, desigur că acei care erau direct interesaţi în asigurarea câştigurilor fabuloase, au căutat să admită, uneori, crearea anumitor condiţii pentru minieri, care să-i atragă pe muncitori la această meserie.
Aşa de pildă, când cărbunele a devenit pentru industrii şi căile ferate hrana de toate zilele, muncitorii minieri au fost plătiţi mai bine şi au beneficiat de anumite avantagii în natură.
Desigur, aceste avantagii nu corespundeau nici pe departe necesităţilor muncitorilor minieri şi nu răsplăteau câtuşi de puţin contravaloarea muncii depuse de aceştia. Totuşi, ei au fost privilegiaţi faţă de celelalte branşe, iar muncitorii au căutat să devină minieri.
Cu timpul însă, după ce antagonismul între capitalişti a început să ia proporţie tot mai mare, fiecare dintre ai a căutat – atunci când a avut nevoie de muncitori – să-i atragă pe ei, oferindu-le avantagii. Aşa de pildă, în industria petrolieră a fost introdus sistemul de săptămână engleză şi salariul mai mare ca în alte domenii. Cu timpul însă, după ce reacţiunea s-a mărit, muncitorii minieri au început să-şi piardă tot mai mult din avantagiile avute. Aceasta a mers până într-acolo încât minierul a devenit cel mai prost plătit, cel mai rău tratat, deşi el lucrează în cele mai grele condiţiuni.
Dacă în timpul războiului s-a putut menţine sau chiar ridica într-o oarecare măsură producţia de cărbuni, aceasta se datoreşte următoarelor fapte:
- Muncitorii au fost forţaţi să muncească în orice condiţii.
- Acei care munceau în industriile de război au fost scutiţi de a merge pe front.
- Au mărit producţia, sub ameninţarea că li se ridică ordinul de mobilizare pentru lucru şi vor fi trimişi pe front.
Astfel, s-au concentrat o mulţime de muncitori, ţărani în industriile de război, numai ca să fie scutiţi de a merge.
Astăzi, războiul s-a terminat, ba mai mult: în locul regimului dictatorial de ieri, astăzi avem un regim Democratic care asigură tuturor libertatea de a-şi hotărî singuri soarta.
Nu putem deci să ne aşteptăm că muncitorii minieri care lucrează munca cea mai grea şi nu se bucură de nici un fel de avantagii să fie atraşi spre mină.
Acei domni care sunt proprietari ai industriilor miniere nici nu se gândesc să îmbunătăţească condiţiile de viaţă ale minierilor.
Domniile lor nu se mai simt interesaţi în mărirea producţiei, ci din contră, caută să o saboteze. Aici are cuvântul Sindicatul.
Dacă vrem ca în curând producţia noastră de minereuri să fie asigurată în cantitatea cerută , trebuie ca imediat să creăm pentru minieri condiţii speciale, care să-i atragă spre mină.
Minierul trebuie să fie cel mai bine salariat; minierul trebuie să fie cel mai bine plătit; minierul trebuie să aibă cel mai mare concediu pentru odihnă.
Trebuie să se acorde minierilor asistenţă medicală deosebit de atentă, iar locuinţele lor trebuie să fie dintre cele mai higiennice.
Minierului trebuie să i se acorde pensia de incapacitate de lucru, pensia de bătrâneţe, în aşa măsură ca această pensie să-i asigure existenţa atunci când a ieşit din producţie.
Trebuie create şcoli speciale pentru minieri, ca de mic copil să se familiarizeze cu cunoştinţele teoretice ale minierului, astfel ajungând la vârsta în care poate să intre în producţie, el să ştie să muncească cu cât mai puţină energie din fizicul lui, şi cu cât mai mult randament, întrebuinţând la maxim energia maşinei.
Mina trebuie să fie cât mai bine aerisită, cât mai bine întreţinută.
Aceste condiţii trebuie să fie asigurate minierului prin contractul colectiv, la care lucrează actualmente executiva Uniunii Sindicatelor Unite din industriile Minieră, Petroliferă şi Gaz-Metan.
Asigurând aceste condiţii, noi vom avea minieri suficienţi şi producţia de minereuri va fi dintre cele mai ridicate”. [Veşcan Gavril, în „Munca. Buletinul Uniunii Sindicatelor Mine-Petrol-Gaz Metan din România”, Anul I, Nr.6, 1 octombrie 1945].
Felix OSTROVSCHI