Sunt sigur că, la prima întâlnire, Gheorghe Ile o să mă măgulească din nou, prieteneşte, cu urarea “te …”, mă rog, cu care mă copleşeşte de fiecare dată când, la şedinţele de consiliu local vulcănean, se duce spre locul lui din faţă. Nu am ce să fac, mă expun din nou, fiindcă, ieri, l-am prins din nou cum el însuşi şi-a dat cu dreptul în stângul. M-am exprimat elegant, ca să nu zic c-a rostit o minciună.
La discuţiile pe marginea
proiectului cu furnizarea agentului termic, consilierul local liberal Dănuţ Anghel a vrut să ştie dacă şi blocurile sociale din vecinătatea “A”-urilor de pe strada Traian vor primi căldură. Asta, fiindcă ele sunt ale primăriei. Da, da – s-a grăbit Ile să răspundă -, sigur c-or să primească! Nimic mai fals! Zicerea primarului nu-i infirmată de mine, ci de către ing. Marius Danci, directorul SC Pregoterm SA Vulcan. Societate care, pentru lunile de iarnă din 2016-2017, a preluat distribuirea agentului termic în Vulcan. “Este foarte puţin probabil ca agentul termic să ajungă până la ele. Vom încerca, totuşi!”, a încercat, finuţ, Marius Danci să repare minciuna lui Ile.
Este cât se poate de clar
că, punându-se în funcţiune doar două puncte termice, ambele aflate aproape unul de altul, nr.2 pe strada Preparaţiei şi numărul 5 pe Nicolae Titulescu, de la racordul de peste drum de colegiul tehnic agentul termic va fi oprit să ajungă la punctul termic 8, aflat la subsolul unuia dintre fostele cămine de nefamilişti de pe Traian, şi la punctul 16. Cel din spatele primăriei. Din câte s-a vorbit, pare-se că serviciul de termoficare de la Termocentrala Paroşeni nici nu vrea să audă despre deschiderea acestui tronson al cărui punct final este punctul termic nr.23 din Cocoşvar. Cel de pe strada Pinului. Tronson cu mari pierderi de agent termic pe porţiunea în care nu s-au schimbat conductele vechi şi făcute sită. Aşadar, dacă tot vrea să le dea căldură chiriaşilor din blocurile sociale, Ile ar trebui ori să-i ia la el acasă, ori să-i îngrămădească în primărie. La alegere.