După petroşeneanul Cosmin Raţiu, care a fost declarat cel mai bun om în echipa ideală a Superligii, la rugby, a venit rândul unui alt jucător din Valea Jiului să fie în centrul atenţiei.
Pentru a treia oara consecutiv, echipa ideala a etapei în SuperLigă începe cu Gigi Militaru. Şi nu numai atât, el este singurul prezent în această ipostază, niciun alt jucator nereuşind această performanţă.
Federaţia Română de Rugby, prin comisia special desemnată să analizeze meciurile săptămânale din SuperLiga CEC Bank, anunţă Echipa Ideală a etapei. În primul XV sunt şase jucători de la CSA Steaua, echipă care a învins pe CSM Bucureşti cu 28-19, cinci jucători de la Timişoara Saracens şi trei la Ştiinţa Baia Mare.