Nu mai puțin de 25 de hectare de teren s-au aprins deasupra Petrilei, în zona șoselei de centură, din cauza unor inconștienți care au dorit să igienizeze terenul.
Focul a luat amploare și putea să ajungă și în zone locuite, dacă pompierii din Petroșani și Petrila nu interveneau. Nu este pentru prima dată când se întâmplă pe raza Petrilei și de aceea credem că a sosit momentul ca vinovații să fie sancționați, până nu se întâmplă vreo nenorocire. Cum să faci foc și să-l lași să ardă nesupravegheat? Iar chestiunea că nu se știe cine sunt autorii, cade, deoarece, cu siguranță, autorii au fost cei ce dețin proprietățile de teren din zona respectivă, că doar n-o veni altul să facă curat pe-acolo. Iar la primărie există toate datele să se afle cine sunt proprietarii.
„Detașamentul de Pompieri Petroșani a intervenit în seara aceasta la Petrila la un incendiu de vegetație uscată, cu 9 subofițeri plus patru voluntari din cadrul SVSU Petrila. Incendiul a fost localizat și lichidat, au ars circa 25 de hectare de teren. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un foc deschis pe spațiile din zona respectivă”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU, Roxana Mateuț.
Să sperăm că de data aceasta se vor lua măsuri, că este de ajuns ca în fiecare primăvară unii să facă mereu astfel de pocinoguri, iar pompierii să trebuiască să se lupte ore și chiar zile cu stingerea incendiilor de vegetație. Nu-i normal ce se întâmplă și cu tot respectul față de faptul că cei care fac astfel de focuri doresc să facă o treabă bună, de multe ori le iese exact contrariul. Mai cu seamă când e vânt și când lasă focul nesupravegheat.