Medalii naționale la popice

Medalii naționale la popice

Timp de citire: un minut

Anul 2024 a început cu vești bune pentru popicarii petrileni pregătiți de Marcel Dobrică.

La finala Campionatului Naţional de Popice, Individual – U18, de la Târgu Mureș, elevii lui Marcel Dobrică, antrenorul emerit al CS Inter Petrila, au obținut noi medalii.

Darius Constantin și Bogdan Baron sunt vicecampionii echipei petrilene, la proba de tandem masculin, aceștia clasându-se pe locul al II-lea, obținând fiecare medalii de argint. De asemenea, la probele tandem mixt, sprint și perechi, popicarii petrileni au mai obținut 3 medalii de bronz.

De altfel, echipa de popice Inter Petrila și-a reluat activitatea doar la nivel de juniori. Seniorii vor începe jocurile oficiale abia pe data de 13 februarie. Până atunci, juniorii sunt în prim plan. Anul acesta vor avea loc și Mondialele de Popice, atât la juniori cât și la seniori.

„Obiectivul nostru este acela să cucerim medalii naționale atât la juniori cât și la seniori. La Campionatul Mondial sper să avem doi jucători și de la Inter Petrila”, a spus antrenorul emerit Marcel Dobrică. Iată că anul a început exact pe placul antrenorului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii