MĂRȚIȘOARE… DE MĂRȚIȘOR !

MĂRȚIȘOARE… DE MĂRȚIȘOR !

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 4 minute

Strâns legat de tradiția românească și făcând parte din scenariul ritual pentru noul an, Mărțișor, până să ajungă obiect de podoabă, este denumirea populară a lunii Martie. Anterior cu mult creștinismului, în lumea noastră și a câtorva dintre vecini, mărțișorul e un obiect format dintr-un șnur colorat, de care e prinsă o piatră colorată sau o monedă, mai nou obiecte artizanale, care întruchipează animale, flori, numere, litere etc.

    La începuturi, după cum arată și sobrietatea costumului popular din zonă, șnurul era împletit din lână albă și neagră, mai târziu din fire colorate în alb și roșu, reprezentând unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, lumină-

întuneric, fertilitate-sterilitate, belșug-sărăcie, frumos-urât etc.

   Mărțișorul, această podoabă cu simboluri ale primăverii, s-a purtat și se poartă prins la piept sau legat la mână, la picior, până pomii sunt frumos înfloriți, adică până la  Mucenici, Florii, Paște și chiar până la Armindeni. Apoi se atârnă la icoane, pe pomii aleși, pe animale, sub cloști.  Podoabele, de regulă se păstrează, mai ales că, în actualitate, dincolo de cele strict comerciale, aceste simboluri sunt confecționate din aur sau argint  și arată,

s-o spunem direct, și statutul social al purtătorului și al celui dăruit.

   Totodată, să amintim că acum, în zilele noastre, acest semn benefic este oferit de bărbat -femeii, de iubit- iubitei, de soț- soției , uitându-se faptul că, la începuturi, aceste simboluri se dăruiau tuturor, se antrenau sufletește toți oamenii din comunitate. Să ne amintim și de Zilele Babei, când fiecare își alege ziua care să-l reprezinte, premonitoriu, adică ziua aleasă îl va arăta în cursul anului după semne și stări ale naturii: vesel sau mohorât, bun sau rău,

luminos sau întunecat, Zile alăturate Mărțișorului.

    În ceea ce ne privește, ne alăturăm celor care oferă dar de semne benefice aparte, cum ar fi versuri frumoase, cuvinte alese și urări de viață în spirit adevărat, în trup curat, în gând curat, primăvăratec : Doamnelor, Domnișoarelor, să fiți sănătoase și frumoase !

 

DOR  DE  PRIMĂVARĂ

 

Plin de speranțe caut dezmierdare

pe locul dinspre om, interior

 să mă salvezi în semnu-ți , Făurare

pe brațele Iubitei, alindor

 

Trimis cu bulb rotit, în mărțișoare

și-n ghiocel-parfum oblojitor

pune-n brândușe inimă de soare

și drag în brebeneii sânilor

 

Vopsește viorelele în dor

și scutură poiana de-așteptare

deșteaptă-ne în zâmbet și mirare

 

Și lasă vremea caldă pe răzoare

ca, prinsă-n mângâierea brațelor

să nalț Iubita-n forfot de culoare !

 

EROTICĂ

Azi, pentru tine am scos ghioceii

cu bulbul proaspăt, sfârc de sân sfios

iar mâine, în grădinile Femeii

îi voi sădi cădelnițând zelos

 

Vezi? fierbe doru-n ritmul melopeii

și mierea vorbii e-n vin tămâios

vreau să mă creadă Ea! ori fariseii

mă vor trimite-n zvon necredincios

 

Aștept minunea dinspre zori spre seară

cu echinocțiul pus la căpătâi

și să mă afle-n versuri prima oară –

mov  iorgovan ca visul rar, sâlhui

 

De Mărțișor soare-n buchet s-apară:

Tu, să mă porți în dragu-ți, Primăvară !

 

E  PRIMĂVARĂ !

E primăvară, Doamnă ! ce pornire

e-n verdele în reavăn răsărit ?

să te snopesc în mângâieri de mire

când doar sub echinocțiu te-am iubit ?

 

Din dor  astral și flori înmiresmate

 cu iarbă crudă ți-oi tivi pe sân

săruturi dintr-acelea blestemate,

ispite vii: să-mi spui să mai rămân..

 

E primăvară parcă peste fire

când prea te vreau mireasă până-n cer:

tot echinocțiul l-oi topi-n iubire…

cu tine viața-i soare și eter !

 

( Ah, Cupidon, cum poate în ochire

să-mi lase inimi  de-ndrăgostit stingher?)

 

OFTEZ  SAU  SERBEZ   ?

Erai lipită de mine prin buze

eram contopit cu tine prin crez

cuplul floral părea să ne-amuze

cu-n dulce-accident la cheie: diez

 

Erai cuprinsă-n sete din ventuze

voiam în simțuri să mă exilez

pe Cale soarta-ncerca să refuze

gestul prin care doreai să-ți cedez

 

Rugam din ceruri să eliberez

 aștrii din zodii sub ipotenuze-

mulțimea de patimi de la peluze…

 

Mărțișorul? cu vernale difuze

îmi fura momente mofluze:

cum să trăiesc cu Ea vreun chichirez ?

 

VINO  LA  MINE  ,  LA  CANTON  !

Să ne-ntâlnim, Iubito, la Canton

unde putem petrece noaptea goi

să repetăm sărutul pluri-son

cum știe un fotoliu de-amândoi

 

Să fim legați ca trunchiul de-o liană

eu- un erete, tu – un porumbel

tu – dulce pasiune de codană

eu – ca-n trecutul secol, tinerel

 

Și să țipăm ! cum nu putem la bloc –

ne-acuză lumea rece din terase

cu desfătări plăcerile să-ți coc…

așa pățesc femeile frumoase !

 

De Venus cine uită să sufere-n oraș:

noi, sus la stână, vom ști să facem caș !

 

ELEGIE

Voi scrie poemul ce azi îl aștepți

îmi vei da o șoaptă descântată

îmbrățișați, cum două tinereți

ne-om aminti ce „a fost odată”

 

Ne va spune ceasul peste zi –

tu-l întorci, ca în Eden Femeia –

ceas ce-n douămiicincizeci va fi

pe un cui unde atârnă cheia

 

Vom păstra în inimi, ca simbol

floarea-ghiocel acum uscată

și-o speranță de pe vreun atol

verde-n vis – tristețea vindecată

 

Când cocoșul va cânta în zori

steaua-ți către mine-n feerie

ne va îndemna cu veșnicii fiori…

mai știi, oamă, dulcea armonie?

 

Ornicul  în vis viu a rămas

neatins și fără sonerie

ca un Poet la stâlpul de pripas

încristând această elegie !…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii