Cataloage Confort Media
de Marian BOBOC
Prestigioasa revistă de cultură „Discobolul” care apare la „Alba Iulia”, sub conducerea poetului Aurel Pantea, găzduiește în ediția 268-269-270/ aprilie-mai-iunie 2020, poemul „Drumul spre tata” al poetului Marian Boboc. Un poem deosebit de lirica obișnuită a poetului, erotizantă, ironică și boemă. Un poem pe care îl reproducem, cu permisiunea autorului, și în această pagină de CENACLUL BOEMA, ZVJ fiind singura publicație din județul Hunedoara care alocă pagini unui cenaclu literar. (ZVJ)
1. tată
ții minte cum
mă legănai pe picioare
și îmi povesteai
despre bombardamente
despre cum ai gonit avioanele
cântând la trompetă
marșul triumfal din opera Aida
2. tată
pe vremea ta
femeile se cucereau
cu flori și cântece
(nu multe nu puține)
rareori spărgeai cu furie
pahare și sticle
(nu multe nu puține)
și atunci cu folos
3. tată
într-o noapte ai
ridicat zmeoaice la cer
(păreau lampioane
cu trup delicat de femeie)
erai așa de trist cu ochii spre cer
ca și cum
ți-ai fi petrecut iubitele pentru
ultima oară
4. prin frunzișul verde
cu buzele strivind
cireșele roșii
am visat că ajung la tine
erau și căprioare și cerbi
și iepuri și iepuroaice
eram toți
ca și cum nu ne-am fi
despărțit vreodată
5. tată
am ajuns cu greu
izvoarele sunt secate
aerul e un fum negru
înecăcios
pe care scriu cu creta
albă a oaselor
neputințe și lumini și sunete
peștii sunt agățați
de undițe care au prins
rădăcini în albia
râului
urletul lupilor
nu mai înspăimântă pe nimeni
aici nu mai există frică
decât niște frunze negre și mari
cât un munte
sub care mă ascund
când plouă
(aici ploile sunt fără apă)
când vorbești cu mine
(atunci îmi șterg lacrimile
că nu înțeleg ce spui)
zău tată de ce nu mai știu
limba ta și ți-am uitat
bătăile inimii
tată sunt copilul tău
care scrie poezii și bea vin
și face jonglerii cu paharele
pline
nu mă recunoști?
tată sunt copilul tău
pe care-l duceai pe umeri
prin lanul de porumb
până când ieșeam însângerați
pe obraji și pe pleoape
tată cântă-mi ceva la trompetă
un cântec un cântec care să-mi
readucă auzul și văzul și gustul
cântă tată până îmi pornește
sângele pe nas
cântă tată până când vulturii
mă mută în nouri
cântă tată până când
stelele se vor oglindi în cenușă
și îmi va fi iarăși bine
tată
m-ai învățat să îmi iubesc
patria așa cum m-ai iubit
tu pe mine
nimic mai mult
nimic mai puțin
tată în locul
în care am ajuns
nu mai miroase
a cărbune a alge
a pat răvășit
cărările sunt năpădite
de furnici uriașe
roșiigalbenealbastre
aici începe sfârșitul
cântă tată să-l învăț
pe de rost
