Un lucru este cert: majoritatea doamnelor şi domnişoarelor apelează la tehnica manichiurii cu gel când vine vorba de unghii. Printre cele mai importante motive care stau la baza acestei decizii sunt comoditatea, rezistenta şi dorinţa de a avea o manichiură impecabilă pentru o durată mai mare de timp.
Astfel, este de la sine înţeles de ce o mare parte dintre reprezentanţele sexului feminin au ales să se documenteze şi să încerce să îşi realizeze singure manichiură şi pedichiura folosind geluri UV de construcţie de calitate, menite să reziste pe unghii un timp îndelungat. Însă este foarte important CUM realizezi acest proces, astfel încât să te asiguri că eşti în tendinţe!
Iată TOT ce TREBUIE să ştii înainte să îţi faci unghiile!
- Lungimea: reprezintă o problemă, căci NU mai sunt în trend unghiile ascuţite şi mari, considerate a fi vulgare. În primăvara lui 2018 sunt în trend unghiile scurte, clasice, cât mai naturale.
- Culori: paleta de culori este vastă, însă ideal ar fi să mizezi pe nuanţele deschise de roz pal, nude sau chiar alb. Chiar dacă eşti de părere că în sezonul cald vei face impresie bună cu o manichiură în culori neon, totuşi, trebuie să te gândeşti că o nuanţă puternică nu se poate asorta cu orice, iar aici este vorba despre piesele vestimentare. Dacă îţi doreşti geluri în culori deschise pentru unghiile tale, pe BAFF.ro vei descoperi o gamă variată de nuanţe dintre care să alegi. Un pont util: primăvara aceasta poţi să-ţi colorezi unghiile folosind roz deschis, corai, vanilie, bleu sau chiar mârşala.
- Modele: mizează pe clasic, căci astfel vei ieşi în evidenţă cu o manichiură eleganta şi rafinată. A revenit în trend manichiura tip french, însă de data aceasta poţi să alegi şi alte culori, nu doar alb. Un alt design inedit pentru unghiile de primăvară, reprezintă modelul în degrade, iar combinaţiile de culori care arată bine sunt alb-roz sau negru-gri.
- Aplicaţii: era o perioadă când se purtau unghiile diferite, pe care puteai aplica strasuri şi abţibilduri diferite. Însă aşa cum probabil că ţi-ai dat seama din cele menţionate anterior, primăvara aceasta se poartă manichiura cât mai simplă.
Singurul artificiu pe care îl poţi face şi care, evident, să arate bine, este să aplici pe inelar mărgele, glitter sau abţibilduri, obligatoriu în concordanţă cu întreaga manichiura. Un sfat inedit: se poartă logo-urile, aşa că dacă eşti talentată, poţi încerca să îţi aplici pe inelar un text care să te reprezinte ori chiar şi litere desenate frumos.
- Textura ojei: primăvara aceasta nu dai greş nici dacă alegi ca textura ojei să fie mata, nici dacă optezi pentru una lucioasă. Însă mare atenţie, nu alterna! Alege doar o singură textura, chiar dacă nu te poţi hotărî între cele două variante. Cu siguranţă, când îţi vei reface manichiura, poţi opta pentru cealaltă textură.
Aşadar, acum că eşti la curent cu noile tendinţe în ceea ce priveşte colorarea unghiilor, asigură-te că vei ţine cont de sfaturi şi că te vei afişa cu o manichiură impecabilă!