Managerii de spitale, la apel

Managerii de spitale, la apel

Timp de citire: un minut

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a avut astăzi o întâlnire cu managerii și directorii medicali ai spitalelor hunedorene pentru a analiza situația financiară a fiecărei unități medicale.
La discuții au participat și directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP), Delia Băda, al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS), Adrian David, dar și subprefectul Gheorghe Bogdan Urdea.
A fost prezentată și analizată situația financiară și cea referitoare la resursele umane ale spitalelor din județul Hunedoara, iar managerii din sistemul medical au adus în discuție și faptul că mulți pacienți se prezintă la medic doar în faze avansate ale bolii, prevenția nefiind prioritară pentru mulți dintre hunedoreni.
Prefectul Călin Petru Marian le-a transmis participanților la întâlnire că, împreună cu directorii DSP și CAS, urmărește îndeaproape activitatea din sistemul medical hunedorean. În același timp, ori de câte ori este nevoie, face toate demersurile instituționale pentru ca managerii de spitale să poată asigura un act medical corespunzător.
„Calitatea serviciilor medicale puse în slujba locuitorilor constituie o prioritate pentru mine, ca prefect al județului Hunedoara. Sistemul medical, în general, a trecut printr-o perioadă extrem de complicată în anii pandemiei, iar acum trebuie să ne concentrăm atenția pe dotările spitalelor și pe serviciile prompte și de calitate pe care cadrele medicale trebuie să le asigure pacienților. Nu voi tolera cazuri în care hunedorenii care apelează la medici nu sunt tratați la timp și cu profesionalism.” – a declarat Călin Petru Marian.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii