Mai înghețăm un pic de frig. Abia sâmbătă se arată soarele

Mai înghețăm un pic de frig. Abia sâmbătă se arată soarele

Timp de citire: un minut

Codul galben se menține în vigoare în județul nostru până mâine, 20 aprilie, la ora 9:.00. Fenomene vizate conform codului galben sunt: precipitaţii abundente, ninsori şi strat de zăpadă în zona de munte, intensificări ale vântului.

Astăzi, a plouat abundent în satele dintre Valea Jiului și Pui, iar la limita cu județul Caraș-Severin a fost lapoviță. În această seară lapovița s-ar putea să apară în Petroșani, Iscroni, zona defileului.

În intervalul menţionat, în zona de munte, în cea mai mare parte a Munteniei, și în nordul Olteniei vor fi precipitații abundente. Cantităţile de apă vor depăşi 20-30 l/mp, iar pe arii restrânse, îndeosebi în zona Carpaților Meridionali și Orientali, se vor cumula 50-60 l/mp. La munte va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă, iar local precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, unde vitezele la rafală vor atinge 55-65 km/h.

Joi și vineri vremea va fi urâtă. Dacă nu va ploua va bate vântul, iar temperatura nu va trece de 6-8 grade. Abia sâmbătă cresc temperaturile și se ajunge la o maximă de 10-12 grade.

 

 

 

 

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii