Cele două puncte de hidratare existente, deocamdată, la Lupeni funcţionează de circa două săptămâni. Adică, cam de când s-a lăsat cu căldura mare, mon cher.
Primul de care dai,

Al doilea punct
de hidratare este în Bărbăteni. În parcul de peste drum de CAP. Ieri, la 11:30, câţiva bărbaţi de la primărie, ajutaţi de o doamnă asistentă medicală şi de o domnişoară voluntar al Crucii Roşii, tocmai instalau cortul. Nici acesta nu a dus lipsă de solicitanţi în ultimele zile. Chiar şi peste şaizeci de persoane vin şi roagă personalul medical să le măsoare tensiune arterială sau să le spună cum stau cu glicemia, am aflat de la doamna asistent medical. Ca să nu mai zic de cei care se opresc doar ca să bea un pahar cu apă de la dozator. „Deocamdată, în Lupeni avem două astfel de puncte de hidratare, mi-a spus cineva de la primărie, dar, dacă se impune, vom amplasa şi altele. Există tot ce trebuie pentru asta, aşa că nu vor fi probleme!”.