Lucrările edilitare solicitate de cetățeni și promise de primar continuă la Petroșani

Lucrările edilitare solicitate de cetățeni și promise de primar continuă la Petroșani

Timp de citire: un minut

După ce ieri vă prezentam faptul că și a cincea parcare propusă de primar în primăvară cu fonduri de la bugetul local va fi gata săptămâna aceasta la Petroșani, revenim cu o scurtă remarcă: miercuri, 12 august, s-a turnat deja stratul de uzură. Dacă vremea va ține cu constructorul – și se pare că da – vineri, 14 august, această parcare ar urma să fie și ea gata. Asta ar însemna un total de 114 locuri de parcare de mașini în cele cinci parcări.

Referitor la alte lucrări edilitare ce se desfășoară în aceste zile la Petroșani, putem consemna faptul că la ordinul primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, pe două străzi, strada Dacia din Colonie și strada 1 Decembrie 1918 angajații primăriei s-au apucat de amenajarea unor platforme pentru deșeurile menajere. Din imaginile pe care le prezentăm se poate vedea acest lucru.

„Da, parcarea nouă de pe Aleea Poporului va fi gata până vineri, astăzi s-a turnat deja stratul de uzură, iar în legătură cu amenajarea unor platforme pentru deșeuri menajere avem în această săptămână în vedere strada Dacia și o platformă de deșeuri din zona blocului 101 de pe 1 Decembrie 1918. Acest gen de lucrări vor continua și în perioada următoare unde va mai fi nevoie. Prin crearea acestor platforme de deșeuri rezolvăm două probleme. Una ar fi de imagine, așa e civilizat într-un oraș modern, iar a doua ține de poluare, în sensul că vântul nu va mai purta eventualele resturi menajere dintr-o parte în alta. Acolo unde avem astfel de platforme amenajate se observă clar că în zonă nu există deșeuri împrăștiate de vânt”, ne-a spus, miercuri, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii