Laurenţiu Nistor / Despre probleme şi proiecte ale CJ

Laurenţiu Nistor / Despre probleme şi proiecte ale CJ

Timp de citire: 3 minute
Marţi, la Deva, Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara a făcut referire la iniţiativa legislativă prin care cetăţile dacice să fie trecute în subordinea unei agenţii naţionale. Nistor a vorbit şi despre Complexul Energetic Hunedoara, dar şi despre proiecte ale instituţiei judeţene ce urmează să fie depuse pentru accesarea de fonduri guvernamentale şi europene.
Cetăţile dacice
„Pe vremea când eram deputat am fost cel care m-am dus – împreună cu doamna Natalia Intotero şi a mai fost un deputat, la comisia UNESCO, unde era preşedinte Traian Igaş – să susţinem hotărârea de guvern a lui Ponta prin care Cetatea Sarmizegetusa a fost dată în administrarea Consiliului Judeţean, să susţinem ca toate cetăţile dacice să treacă în administrarea Consiliului Judeţean şi să respingem acel proiect de lege care a fost cu iz de interes personal. Nu mă interesează cine l-a făcut.”, a declarat Laurenţiu Nistor.
La începutul acestui an, Laurenţiu Nistor, pe atunci deputat, declara că pesediştii vor bloca iniţiativa legislativă în Parlament.
„Inclusiv domnul Igaş nu a fost de acord ca să se înfiinţeze Agenţia Naţională pentru Administrarea Cetăţilor Dacice, dar la vot (în comisie – n.r.) s-a abţinut. Aşa încât am avut câştig de cauză că nu se aprobă această autoritate. Cel mai mult m-a deranjat atitudinea senatorilor, şi a PSD-ului, fiindcă n-au luat în considerare, văzând că se apropie termenul de trecere tacită a legii, pentru că era o lege importantă, trebuia luată în discuţie şi să nu treacă.”, spune preşedintele CJ Hunedoara.
Dar, camera decizională în acest caz este Camera Deputaţilor. Laurenţiu Nistor a afirmat că la Ţebea, Liviu Dragnea a atras atenţia deputaţilor hunedoreni să fie atenţi ca această lege să fie respinsă.
În plus, preşedintele CJ Hunedoara mai spune că ministrul Culturii va veni în vizită la cetăţile dacice pentru a se convinge de diferenţa care există între Sarmizegetusa Regia, cetate aflată în administrare judeţeană, şi celelalte cetăţi dacice.
CEH nu se va închide
Prezent într-o vizită în Valea Jiului, la sfârşitul săptămânii trecute „consilierul personal al premierului Dacian Cioloş, Ionel Dancă, a spus că niciodată Complexul Energetic Hunedoara nu se va închide”, a declarat Laurenţiu Nistor. (chestia cu CEH „niciodată nu se va închide” este clar o gulgută tehnocrată la care, dup cum se vede, a pus botul şi Nistor, care o multiplică poporului; îi amintim că cel care-i stă în stânga la CJH, Sorin Vasilescu, a semnat încă de acum un an protocolul de închidere a minelor  – n.r.)
În ceea ce priveşte furnizarea agentului termic în Valea Jiului şi în Deva, Laurenţiu Nistor spune că a primit asigurări că „nu se va rămâne fără căldură la iarnă”.
Dar este totuşi o problemă, preşedinte CJ Hunedoara precizând că nu există stocuri de cărbune la Complexul Energetic Hunedoara, cum erau în ceilalţi ani: „Luna septembrie ne prindea cu stoc de cărbune la cele două termocentrale care putea asigura funcţionarea până în decembrie.”.
(Probabil dacă nici la iarnă nu va fi cărbune pentru termocentrale, populaţia se va încălzi cu „asigurările” primite de Nistor sau, la ADI Termoficarea Valea Jiului, ideea nepusă niciodată în practică de acelaşi comic personaj, Vasilescu Sorin, fost prefect – n.r.).
Proiecte în pregătire
Tot marţi, preşedintele CJ Hunedoara a adus în discuţie şi proiectele pe care instituţia judeţeană urmează să le depună pentru atragerea de fonduri guvernamentale sau la ADR Vest, pentru atragerea de fonduri europene.
„Suntem aproape pe final cu proiectul Reabilitarea Castelului Nopcsa şi transformarea lui în Muzeul Dinozaurilor. Valoarea estimativă a proiectului va fi de 1.637.440 de mii de euro, proiect finanţat din fonduri guvernamentale, investiţii CNI. Modernizarea DJ 687 Sântuhalm-Hunedoara-Călan, porţiunea dintre Hunedoara şi Călan. Valoarea estimativă: 10 milioane de euro. Proiectul vreau să-l propun pe Axa prioritară 6. Un alt proiect, culoarul de trafic Mureş nord: DN7-Gelmar-Geoagiu Băi-Bobâlna-Rapolt-Uroi-Chimindia-Hărău-Bârsău-Şoimuş-Brănişca-Ilia. Valoarea estimativă: 40 de milioane de euro, tot pe POR, Axa prioritară 6. Al patrulea proiect, Amfiteatrul şi forumul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Valoarea estimativă: 4.950 milioane de euro. Este pe Axa prioritară 5. Ultimul proiect, Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea monumentului istoric Sarmizegetusa Regia. Valoarea estimată este de 10 milioane de euro. Proiectul va fi depus tot pe Axa prioritară 5. Sper să ne încadrăm în termene”, a mai spus Laurenţiu Nistor.
N.R. După cum se vede, nici un proiect în pregătire nu vizează Valea Jiului. Ai căror oameni au votat PSD la greu. Bravo, electoratului PSD. Măi, băieţi şi fete din Valea Jiului care aţi votat PSD nu puteţi să-l luaţi la scuturat (de proiecte, bineînţeles) pe Nistor, ăsta. Sau, aţi ajuns fraierii lui? Şi Valea Jiului – Valea Plângerii?

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii