Laura, mamă a doi copii și Miss Univers la fitness

Laura, mamă a doi copii și Miss Univers la fitness

Timp de citire: 3 minute

O tânără din Valea Jiului, stabilită de mulți ani la Timișoara, este demnă de aprecierea tuturor. Mamă a doi copii, Laura se remarcă de doi ani în lumea fitness-ului. Este campioană europeană, Miss Univers, mamă și femeie de afaceri.

Laura a plecat din Valea Jiului în urmă cu 13 ani, s-a stabilit la Timișoara, acolo unde și-a intemeiat o familie, dar și o afacere de succes. Pandemia, în cazul ei, a fost un moment oportun de redescoperire a propriilor pasiuni. Laura spune că nu ea a ales fitness-ul, ci fitness-ul a ales-o pe ea, pentru că o problema medicală a trimis-o în sala de forță.

“Am descoperit această pasiune dintr-un motiv medical să spun așa. Am avut început de cifoză, iar doctorul mi-a recomandat să mă duc la sală. Asta am făcut, atât că intrând în sală am văzut alte sportive de performanță, m-am uitat în jur și mi-a trecut un gând, că aș vrea să fiu și eu ca ele. Apoi pe Facebook a fost un anunț pentru o competiție de fitness pentru mame. Când am auzit că există așa ceva, special pentru mame, m-a încântat maxim, și imediat m-am dus la dl. Florin Teodorescu, ca să particip la concurs. Atunci a fost momentul când dumnealui m-a văzut și a zis că de ce nu vreau să încercăm și competiții internaționale. Eu de fel sunt ambițioasă, toate aceste cuvinte m-au încurajat și fără să stau pe gânduri am zis “DA”. De atunci fitnessul mi-a intrat în sânge și este ca un microb de care nu vreau să scap”, a spus Laura Joos, Miss Univers la fitness.

Disciplina este cuvântul de ordine în lumea fitness-ului. Toți cei care ajung să deprindă acest sport, și chiar să facă performanță, trebuie să fie extrem de exigenți, mereu cu ochii pe cântar, să petreacă multe ore în sala de forță, dar și să aibă o genetică bună. Fitness-ul este de asemenea un sport foarte costisitor, și asta o recunoaște și Laura.

„Contează foarte mult genetica, dacă nu ai o genă bună ajungi să te chinui foarte mult, cu mult prea multe ore de muncă în sală și o alimentație. Dacă metabolismul este unul lent, și un gram în plus te poate afecta în pregătire, de aceea o stuctură genetică bună ajută mult. Fitness-ul este o artă și contează mult ce ajungi să șlefuiești. Dar ,chiar și cu o genă bună, disciplina este totul, fără o disciplină nu poți să faci performanță”, a mai adăugat Laura.

Performațele Laurei, de loc din Petrila, sunt cu atât mai mult de apreciat, încât că ea ajuns să se afirme în acest sport după ce doi copii i-au trecut prin pântec. Modificările ce apar în corpul femeilor odată cu sarcina sunt majore, dar Laura spune că nu trebuie făcut din asta un motiv. Astăzi, tânăra mamă se antrenează cu copiii la sală, pentru că a fi mamă este un “job” full-time.

“Copiii au fost foarte încântați. În prima fază au fost mai micuți și nu au înteles exact ce fac eu, dar apoi, din cauză că nu aveam cu cine îi lăsa, i-am luat cu mine la sală și au început să prindă drag. Sunt competiții în care îi pot lua cu mine pe scenă la decernarea premiilor, în momentele acelea sunt foarte entuziasmați și foarte bucuroși. Fetița mea chiar a fost întrebată la școală ce vrea să se facă când va fi mare, și a spus că vrea să fie ca mama, vă dați seama ce bucurie a fost pentru mine, să ajungă propriu copil să te vadă ca pe sun model în viață”, a încheiat Laura.

Laura Joos este campioană la fitness, a câștigat titlul de campioană europeană, de 2 ori a fost câștigătoarea titlului de Miss Univers și este și tripla vicecampioană mondială la fitness, ultimul titlu fiind obținut la cea mai recentă competiție de gen desfăsurată în Slovenia. Tânăra este o competitoare desăvârșită la categoriile bikini și fit model, în cadrul federațiilor din domeniu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii