În dimineața zilei de joi, 6 iunie, a plouat, încât părea că nu se mai termină. Mulți și-au zis că-i șut cu festivitatea de la micul cimitir din Coroeștiul Vulcanului, programată să aibă loc la 13:00. Numai că, la ora sorocită, minune. Ploaia a stat și a ieșit soarele. Ce dovadă mai mare, decât aceasta, că eroii neamului au trecere și pe pământ, dar și în Ceruri, la Atotputernicul Dumnezeu?
Părintele Mircea Braicău
și Petre, cântărețul sfinției sale, erau deja prezenți lângă crucea de la capătul cimitirului, cu mult timp înainte de a apărea majoritatea mai marilor orașului, grupul de elevi de la Liceul Tehnologic ”Mihai Viteazu” și alții care și-au făcut timp, ca să vină la eveniment. Primarul Gheorghe Ile a lipsit, dar motivat, după cum s-a străduit să-l scoată vicele Cristian Merișanu. Este la Deva, am aflat de la cel iubit de TIR-iști, după ce s-a intonat imnul, ca să semneze finanțarea europeană a două proiecte. În rest, omul nu a fost prea vorbăreț, ci i-a lăsat pe alții să depene la microfon.
După ce părintele
a făcut slujba de pomenire a eroilor îngropați în cimitirul de dinaintea bisericii sale, dar și a tuturor celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă și în temnițele comuniste, au luat cuvântul cei care-și pregătiseră ceva de zis pentru acest moment. Doamna profesoară de istorie Daniela Kos a vorbit despre eroi concis și la obiect, ca la manual, încheindu-și superb spusele: ”Neamul este etern prin jertfa eroilor”. Sper să-mi fi notat exact. Eleva Raluca Bârsoianu din clasa a XI-a B a zis o poezie. De notat că a pus mult suflet fata în recitarea ei.
Un pic mai mult
– nouă minute, cronometrate de el însuși – li s-a părut unora că a vorbit consilierul local Ioan Dorel Șchiopu, care e și secretarul Asociației ”Cultul Eroilor”. Numai că mai tot ce a spus el au fost noutăți pentru foarte mulți dintre cei prezenți. Dorința lui mărturisită a fost aceea ca participanții la eveniment și, în mod deosebit copiii, să rămână cu ceva în minte din cele povestite de el despre luptele din Primul Război Mondial purtatea în lanțul de munți care străjuiesc Vulcanul.
Ceremonialul de la
Coroești s-a încheiat cu depunerea de coroane. Au depus consilierii locali, apoi pesediștii în fruntea cărora s-a aflat viceprimarul, liberalii avându-l în față pe președintele Dan Iosif Surulescu, formațiunea politică a consilierului local Angela Stoica, seniorii – senioarele, mai bine zis, pentru că-s mai multe femei în asociație – ai lui Simion Spiridon, Poliția Locală, Poliția și Jandarmeria. Din fericire – de asta zic despre ea la urmă de tot -, coroana de flori a minusculei grupări politice vulcănene a ALDE nu a mai rămas uitată lângă zidul cimitirului. A dus-o, acolo unde erau deja celelalte, mai proaspătul consilier local Elvis Stan. În rest, totul bine și la locul lor, mai ales că festivitatea s-a terminat după nici o jumătate de oră. Vorba unuia: dacă era Ile, se întindea mai mult!