La Vulcan / Ile nu i-a răspuns încă solicitării de demisie...

La Vulcan / Ile nu i-a răspuns încă solicitării de demisie făcute de Angela Stoica

Timp de citire: un minut
Nici primarul şi nici Primăria municipiului Vulcan nu au reacţionat, în vreun fel, la solicitarea fermă de a demisiona pe care consilierul local Angela Stoica i-a făcut-o lui Gheorghe Ile.
Somaţia Angelei Stoica
a venit ca urmare a trimiterii în instanţă a dosarului în care primarul Vulcanului este acuzat de fals intelectual, după ce, în 2015, a iniţiat un proiect de hotărâre pentru trecerea din domeniul public în cel privat a unor mijloace fixe ale societăţii de termoficare. Mijloace fixe care, în realitate, nu mai existau în punctele termice din 2011. Proiect devenit, apoi, prin votul consilierilor PSD (liberalii s-au împotrivit) hotărâre. Despre  această hotărâre Ile spune, în apărarea sa, că nu ar fi produs efecte, deoarece a fost retrasă la cererea Prefecturii Hunedoara.
Angela Stoica îl sfătuieşte
pe Gheorghe Ile să-şi dea bărbăteşte demisia, fiindcă, în situaţia de acum, aduce prejudicii imaginii municipiului. ”Să facă şi el – este îndemnul actualului consilier local “Alianţa pentru Hunedoara” – la fel cum, la sfatul lui, am procedat şi eu, deşi nu am avut calitatea de inculpat în vreun dosar”. Angela Stoica a mai făcut cunoscut că, dacă nu se va întâmpla asta, va ajunge până la Liviu Dragnea. Să găsească, oare, înţelegere la un condamnat penal, de fapt, aflat în fruntea unui partid? Mare mirare.
Ieri dimineaţă,
am vrut să-i solicit lui Gheorghe Ile un punct de vedere vizavi de această solici­tare imperativă a Angelei Stoica. Primarul lipseşte azi şi mâine, mi-a spus doamna referent din antecamera biroului lui Ile. Săptămâna viitoare va avea loc şedinţa lunară ordinară a Consiliului Local Vulcan. În care, mai mult ca sigur, se va veni vorba şi despre problema la care m-am referit în aceste rânduri.
Gheorghe OLTEANU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii