Nu demult înfiinţarea ADI Termoficare Valea Jiului a fost un eşec, mi-a fost dat să înţeleg din spusele primarului Gheorghe Ile, rostite, joi, în şedinţa de consiliu local vulcănean. Afirmaţia a fost făcută la dezbaterea proiectului de hotărâre „privind aprobarea distribuirii agentului termic în sistem centralizat şi stabilirea tarifului de distribuţie a energiei termice pentru anul de termoficare 2015-2016”.
CEH nici nu a
vrut să audă de preluarea, de către Termocentrala Paroşeni, a societăţilor locale de termoficare, aşa cum îşi propusese acest ADI cu majuscule. În consecinţă, a trebuit să se găsească o altă soluţie. În cazul Vulcanului aceasta a constat în surescitarea, pentru încă un sezon hibernal, a SC Termoficare Vulcan SA, firmă înghiţită de valul insolvenţei. Ca atare, a tras linie primarul, de la 1 octombrie, de ieri adică, vulcănenii ale căror calorifere au ţevile branşate la ramificaţiile punctelor termice nu vor mai suferi de frig. La fix propunerea, ca să nu uit, avansată de consilierul local Daniel Duna. Dacă s-a dovedit că tot nu-i bun de nimic ADI ăsta, Consiliul Local Vulcan să-i ia de la gură banii de cotizaţie cu care s-a angajat să-l – să o, mă rog, fiind vorba de o asociaţie – hrănească.
După ce voi prezenta tariful
de distribuire a agentului ternic, atât pentru populaţie, cât şi pentru agenţii economici, vă voi pune la curent cu câteva amănunte de care trebuie să ţineţi seama dacă vă încadraţi în categoria celor care beneficiază se serviciile SC Termoficare Vulcan SA. Tariful de distribuţie este compus din preţul producătorului, 154,73 de lei/ Gcal (exclusiv TVA), la care se adaugă tariful de distribuţie al operatorului SC Termoficare Vulcan SA, în cuantum de 34,7 de lei/ Gcal (exclusiv TVA). De la bugetul local se acordă, pe mai departe, populaţiei subvenţia în procent de 18,46 la sută, adică 34,05 de lei/ Gcal (exclusiv TVA). Dar, ca să nu va pun pe făcut calcule – şi eu am rugat-o, atunci în şedinţă, pe doamna consilier local Alina Cîrstoiu să facă asta -, vă voi spune eu la cât ajunge preţul de distribuţie. Pentru populaţie este de 192 de lei/ Gcal, iar agenţii economici vor plăti 234,9 lei/ Gcal.
Problema care ar trebui
să-i pună pe gânduri pe restanţierii la plata căldurii este că vor fi nevoiţi să achite rapid cea mai mare parte din suma datorată. Altfel, pa, căldură! CEH, adică termocentrala, a condiţionat livrarea agentului termic de plata în avans a jumătatea din cantitatea de agent termic livrat pentru o lună de zile. Apropiata de falimentare Termoficare SA nu poate achita integral suma aceasta din subvenţia primită de la primărie, aşa că, vrând-nevrând, locatarii care se încălzesc de la punctul termic vor fi nevoiţi să facă acest efort financiar. Plus că, a mai amintit Ile, se vor face controale la sânge, pentru a da de locatarii care se încălzesc de la mai multe calorifere, în timp ce plătesc doar pentru unul, sau de cei care sunt branşaţi ilegal.
Gheorghe OLTEANU
Gheorghe OLTEANU